Pachet: Cu o discreta intimitate (Celine Malraux) + Mireasa evreica (Luigi Guarnieri)

Descriere

• Cu o discreta intimitate - Celine Malraux, Madeleine Malraux (320 pagini, editie cartonata din 2015)
    In cartea de fata, Madeleine Malraux, a doua sotie a autorului si ministrului francez Andre Malraux isi prezinta memoriile sub forma unui jurnal intim. O viata discreta, palpitanta si tragica.  

• Mireasa evreica - Luigi Guarnieri (224 pagini, editie cartonata din 2011)
    Cine sunt cei doi iubiti infatisati in Mireasa evreica, unul dintre cele mai misterioase tablouri ale lui Rembrandt? Cine sunt cele doua personaje enigmatice, unite pentru totdeauna de maestrul olandez intr-un gest de gingasie? Raspunsul pare scris in sute de pagini cu o caligrafie marunta, un caiet galben de care nu se desparte niciodata studenta la Arte Rebecca Lopes da Costa, ducandu-l cu ea pe strazile ude de ploaie ale unui Paris rece al anilor 1980. In caietul galben este adunata ca un dar si ca o obsesie teoria Rebeccai despre tabloul lui Rembrandt. Singurul care imparte cu ea secretul este Leo Gualtieri, pe care ea il iubeste, dar care nu-i impartaseste sentimentele. Un scriitor la inceputul carierei si cu o slabiciune pentru alcool, in cautarea disperata a unei idei pe care nu o are si pe care o va gasi in caietul galben, pentru ca acolo este ascunsa o ipoteza riscanta si fascinanta: povestea unei iubiri in Olanda secolului al XVII-lea, o pasiune periculoasa si nepermisa intre un medic suspectat de erezie si tanara sa pacienta Abigail, in care Rebecca crede ca recunoaste o stramoasa. Fictiunea si realitatea incep sa se confunde in mintea fetei intr-atat incat risca nebunia. Pentru ca viata ramane neterminata, indescifrabila, asemenea unui tablou neterminat. Noul si emotionantul roman al lui Luigi Guarnieri impleteste cu ironie miscatoare doua povesti de iubire surprinzatoare, la distanta de trei secole, legate de un fir subtire: eterna batalie intre pasiune si durere, impasul iertarii, relatia ambigua dintre scris si viata. O opera despre valoarea atemporala a frumusetii, despre puterea mitica a povestirii, despre forta infinita a imaginaliei.
    Fragment din volumul "Cu o discreta intimitate" de Celine Malraux si Madeleine Malraux:       "12 mai 1962     Ce mai zi! Jackie s-a intalnit cu noi la ora 9,30, la National Gallery of Art, in fata careia asteptau cateva zeci de fotografi veniti sa imortalizeze the very minute in care ea va iesi din limuzina ca sa ne salute. Ca intotdeauna spontana, l-a imbratisat pe Andre „a la francaise", apoi m-a salutat pe mine, adorabila si plina de caldura, fara fite in ciuda multimii. La putin timp de la inceputul vizitei, Andre a luat lucrurile in mana, dominand ca de obicei mica noastra delegatie din inaltul turnului sau de cultura. Mi-am spus ca era cam umilitor pentru americani sa vada cum le este prezentat propriul lor muzeu... Spre sfarsit, Jackie, fermecatoare, i-a spus lui Andre ca i-ar placea mult ca Franta sa imprumute cateva din operele sale Statelor Unite si sa le-o arate, de pilda, pe Mona Lisa americanilor. Idee originala, dar... greu sa-i faci pe francezi s-o digere! Andre, savurand prezenta acestei gratii alaturi de el, a spus ca „va vedea". Andre si cu mine am trecut mai apoi pe la ambasada, dupa care, in timp ce el pleca spre un dejun la Sheraton-Carlton cu Clubul scriitorilor de dincolo de Atlantic  (the Overseas Writers Group, un club al ziaristilor foarte distinsi, alcatuit in urma Tratatului de la Versailles), eu m-am dus sa ma plimb impreuna cu Nicole Alphand, fiind timp frumos si avand liber pe durata dupa-amiezii.      Cat despre seara de ieri, a fost ca o incununare, cu o receptie de neuitat data in cinstea noastra, organizata de ambasadorul Herve Alphand si de sotii Kennedy. Jackie era superba, rochie-bustiera din matase naturala roz, asortata la tenul ei usor bronzat, o adevarata zeita. Am abandonat deocamdata culorile mele de doliu si am purtat o rochie din saten alb de la Staron, brodata cu perle si strasuri. Balanchine, Mark Rothko, Elia Kazan, Tennessee Williams, Thornton Wilder, Agnes de Mille, Susan Strasberg si Arthur Schlesinger erau de fata, ca si peste o suta cincizeci de personalitati. Ambianta era intensa, fizica, de parca fiecare era constient ca traia un moment istoric si voia sa dea tot ce era mai bun din sine, dar si sa obtina tot ce era mai bun din celalalt, fara a pierde nimic din ce se petrecea la masa alaturata. Eram asezata la dreapta presedintelui, care a fost o gazda spirituala, pasionanta, prezentandu-ma tuturor cu mii de complimente... Inteleg de ce femeile sunt innebunite dupa el. Andre a apreciat mai putin.     Dupa dineu, am avut sansa sa ascultam un recital privat al lui Isaac Stern in „East Room". Sub imensele candelabre din cristal, a fost un moment incantator. Violoncelistul Leonard Rose si pianistul Eugene Istomin au cantat de asemenea: cei trei au interpretat Trio-ul de Schubert in Si bemol major: miscarea a doua a fost perfectiunea insasi. Eram in al noualea cer! In timpul recitalului, care a tinut cam patruzeci de minute, Jackie l-a vrajit pe Andre, care se delecta. Din cand in cand, ii aruncam cate o privire complice, de care lua nota fara sa raspunda. Era atat de absorbit! Nu de muzica, evident, ci de frumoasa J.K., care s-a zbatut mult ca sa organizeze aceasta serata. Cred ca parerea pe care Andre si-ar putea-o face despre ea este, pentru dansa, deosebit de valoroasa. Vizita ei de anul trecut la Paris, sub aripa lui Andre i-a lasat, dupa cum mi s-a spus, o mare si frumoasa impresie. Una o explica pe cealalta, iar asta-seara, totul concura la a grava ca in marmura fiecare sfert de secunda. Toate astea sunt perfecte ; ceea ce ma ajuta sa nu ma gandesc la lucrurile triste. La fel ca pentru Andre, care este literalmente entuziasmat de atatea onoruri.”