Fugi, baiete, fugi! - Nicky Cruz, Jamie Buckingham

Descriere

    Povestea adevarata a unui luptator salbatic de pe strazile New Yorkului… Milioane de oameni il cunosc pe Nicky Cruz din bestsellerul Crucea si pumnalul.
    Nicky Cruz s-a nascut in 1938 in Puerto Rico. La 15 ani, el a fost trimis de tatal sau in New York, la unul dintre fratii mai mari, insa nu a stat mult la acesta, hotarand sa-si traiasca viata pe cont propriu. Din dorinta de a gasi o oarecare protectie si de a-si gasi identitatea, la 16 ani a devenit membrul binecunoscutei gasti din Brooklyn, Mau Maus. Dupa sase luni devine conducatorul acesteia. Cruz a fost liderul neinfricat al celei mai de temut gasti a vremii, care ii ingrozea atat pe rivali, cat si pe politisti. Pierdut in cercul vicios al drogurilor, al alcoolului si al violentei, viata sa a luat o intorsatura si mai rea dupa ce cel mai bun prieten, un membru al aceleiasi gasti, i-a murit in brate in urma unei batalii. Cu cat devenea mai cunoscut, cu atat cosmarurile noptii il chinuiau mai tare. Dupa repetate arestari, psihiatrul Curtii l-a avertizat ca se indreapta spre inchisoare, scaun electric si apoi spre iad. Nimeni nu a reusit sa ajunga la inima lui Nicky - pana cand l-a intalnit pe predicatorul de pe strada, David Wilkerson. Acesta l-a dezarmat pe Nicky, aratandu-i ceva ce el nu cunoscuse niciodata: dragostea.
    In final, mesajul Evangheliei prezentat de Wilkerson si dragostea lui Iisus au inmuiat inima lui Nicky Cruz. Acesta a primit iertare, dragoste si o viata noua in Iisus Cristos. Din acel moment, Nicky si-a dedicat viata vestirii Evangheliei, ajutand alti oameni sa gaseasca adevarata libertate. Timp de aproape 50 de ani, Nicky a calatorit in intreaga lume vorbind despre transformarea miraculoasa a vietii sale. Nicky si echipa sa de misiune doresc sa atinga inimile oamenilor prin mesajul dragostei lui Dumnezeu.

    CUPRINS:
 • Prefata • Introducere • Cuvant inainte

1. Nimanui nu-i pasa • 2. Jungla din scoala • 3. Pe cont propriu • 4. Botezat in sange • 5. Bataie pe strada • 6. Hell Burners • 7. Copilul lui Lucifer • 8. Rasul lui Satan • 9. In groapa • 10. Intalnirea • 11. Dincolo de lumea salbatica • 12. Din nou la scoala • 13. Acolo unde ingerilor le este teama sa paseasca • 14. Gloria! • 15. Calatorie in iad • 16. Cu Cristos in Harlem • 17. Prin valea umbrei • 18. Pe teritoriul lui Isus

 • Epilog • O provocare personala din partea lui Nicky Cruz • Nicky Cruz Outreach

    Fragment din volumul "Fugi, baiete, fugi!" de Nicky Cruz, Jamie Buckingham:

    “Totusi, aceasta era politica scolii, pentru a institui disciplina si ascultarea. Si chiar daca era foarte dificil pentru mine, era exact tipul de pregatire de care aveam nevoie. Orice alta scoala mai putin stricta ar fi insemnat prea multa libertate pentru mine.
    Cantitativ, mesele erau suficiente, dar nu foarte atragatoare. Micul dejun obisnuit consta din terci si paine prajita si un ou o data pe saptamana. Acest tip de dieta facea totusi parte din pregatirea noastra, de vreme ce majoritatea dintre noi aveam sa fim pastori spanioli in regiuni sarace ale tarii unde trebuia sa traim din foarte putine resurse. Profesorii erau foarte rabdatori cu mine. Nu stiam cum trebuie sa ma port si ma simteam nesigur. Incercam sa fac fata facand pe desteptul si incercand sa par orgolios.
    Imi amintesc cum, intr-o dimineata, in timpul celei de-a treia luna de scoala, stateam in picioare in clasa, in timp ce profesorul ne conducea in rugaciune. In ultimele saptamani, imi tot aruncasem privirile asupra unei mexicane brunete, o fata foarte pioasa, care statea in banca din fata mea, dar nu putusem sa-i atrag atentia cu nimic. In mijlocul rugaciunii, am tras incet scaunul din spatele ei, gandandu-ma ca acum sigur ma va observa. La „amin" ne-am asezat toti. M-a observat atunci chiar prea bine! S-a intors din pozitia ei comica de pe podea si s-a uitat la mine cu ochi care aruncau flacari. Iar eu radeam de ma prapadeam, in timp ce ma aplecam sa o ajut. M-a strafulgerat cu privirea si s-a ridicat in picioare singura, refuzand ajutorul. N-a spus nimic si, oarecum, nu mai era deloc amuzant. In timp ce-si tragea scaunul, m-a lovit in mod intentionat in fluierul piciorului. Nu cred ca ceva m-a durut vreodata mai tare. Simteam durerea atat de tare, incat am crezut ca o sa lesin. Toti din clasa au ras. Mi-am redobandit controlul si m-am uitat la ea. Ea s-a uitat la mine cu niste ochi care ar fi putut sa faca o gaura si printr-un automobil blindat. S-a intors si s-a asezat cu rigiditate in banca, cu fata la profesor.”