O aterizare cu peripetii - Walko
Descriere
Incredibil! Iepurila observa ceva neobisnuit: un obiect rotund si ciudat se leagana pe cer si se prabuseste in cele din urma pe Stanca Ursului. Oare ce-o fi? Enigma trebuie neaparat elucidata. Cei doi prieteni, Iepurila si UrSoc, pornesc impreuna catre Stanca Ursului si fac o descoperire uimitoare. Tocmai a aterizat un balon pilotat de marele aventurier Hardi Viteazul-Minte-Tot! Amabili, cei doi prieteni il invita pe Hardi sa-i insoteasca in Poiana Iepurasilor. Ce nu stiu ei este ca aventura lor abia incepe...
Fragment din cartea "O aterizare cu peripetii" de Walko
— Te-ai ranit? a intrebat UrSoc, dupa ce si-a revenit din uiimire.
— Nu! Si acum poate ma ajuti sa cobor din copacul asta nesuferit! s-a ratoit vietatea din copac.
UrSoc s-a conformat si, sub privirile tuturor, a eliberat ciudatenia.
— Era si timpul! a bombanit micutul.
Curand, acesta s-a mai imblanzit si a devenit mai prietenos cu cei din jur. — Nu sunt de pe alta planeta, a zis el. Sunt aventurierul si curajosul pilot de baloane Hardi Viteazul-Minte-Tot. Din nefericire, „Albatrosul" meu s-a prabusit, iar eu am stat atarnat de pinul asta toata noaptea. Si mi-e o foame de lup!
Auzind ultimele vorbe, UrSoc s-a luminat tot la fata.
— Noi am luat destula mancare la drum si putem sa impartim si cu tine, Hardi Fara-Minte-Viteaza, sau cum te cheama, a zis UrSoc incantat."