Poemarti - Grigore Soitu

Descriere

O antologie de grup Cenaclul de Marti de la Universitatea "Ovidius" a fost momentul lor, al celor cuprinsi in prezenta antologie: unul de experiment efervescent, entuziast si pe alocuri nevrotic, de livrare totala a energiilor proprii pentru a anima vidul zoneilitorale a culturii noastre. Originile lui (initiativa, titulatura etc.), daca ar fi sa adoptam expresia lui Iacob Negruzziprivitor la cele ale Junimii maioresciene, "se pierd in negura timpului". Fiecare dintre primii sai membri se considera un "fondator" - nu numai al grupului, ci si al conceptului de "proezie": o specie noua, post-textualista, de discurs prozopoematic, care dorea sa scoata poezia din scleroza ei sablonard-estetizanta si s-o reapropie de agonalul existentei concrete, adica de ceea ce este viu, imprevizibil si presant, accidental si epidermic, angajand pana la absurd drama personala a fiecaruia, cu aspectele ei brute, destabilizante, dureroase. Ireverenti si chiar repelenti pana la cinism, in primul rand cu ei insisi, acesti tineri nu mai au cultul operatiei scrisului ca atare, mergand spre noi straturi de autenticitate, pana la "piciorul care scrie" (vezi Oana Catalina Ninu), in pofida literaturizarii, si nu de dragul ei. Pe de alta parte, daca ne uitam la destinele lor si mai ales la ultimii ce s-au adaugat grupului, ei sunt cei care au crezut in "revolutie", asa-zicand, ca niste mici Gavroche in elefantul lor masiv si ocrotitor si apoi s-au trezit fiecare in calul sau troian personal, ca intr-un confesional parasit; traumatizati si inocenti deopotriva, cazand din entuziasme irepresibile si aproape delirante direct in angoase si depresii sau, dimpotriva, intr-un scepticism afirmat neted (vezi Denisa Carlomaneanu: "Eu nu mai cred in nicio revolutie / in nicio schimbare in nicio putere a cuvintelor"). Proezia lor este (la unii) extrem de locvace: spune tot, incontinent, delirant, necunoscand aproape deloc poetica "tacerii" (vezi Sorin Dinco), insa euforic si tandru, parca pentru a astupa golul