Amintiri din vacante - Lidia Batali

Amintiri din vacante - Lidia Batali

Autor
Editura
An publicare
2017
Nr. Pagini
56
ISBN
9786067422085
Categorii

Descriere

Centrul lumii copilariei din acest volum este Cosmina, un sat cu nume de poveste, unde parca salasluiesc zanele, unde vantul fluiera hoinar pe ulitele copilariei, unde insasi copilaria si-a gasit locul ideal de joaca si vis. Lidia Batali, ca multi alti condeieri ce recontureaza al cincilea anotimp al lumii, vine din Tara Copilariei, asa cum spunea un alt mare visator, Antoine de Saint-Exupery. Mama-mare nu e altcineva decat autoarea, care isi retraieste copilaria odata cu cea a nepotilor. Fie ca povesteste (in versuri sensibile, usor de retinut) sau se povesteste, poeta transforma anotimpurile in vacante si vacantele in anotimpuri. Lidia Batali scrie ceea ce vede, ce simte si ce aude, scrie poezie cu vis de copil, creand un spatiu magic unde te poti copilari in voie. Ilustratiile extrem de sugestive semnate de Adrian Barbu reprezinta povestea in poveste a lumii copilariei, o lume-metafora in care copii, parinti si bunici pot visa impreuna. - Pusa Roth


In volumul Amintiri din vacante*), centrul lumii copilariei este Cosmina, un sat cu nume de poveste, un sat unde parca salasluiesc zanele, unde vantul fluiera hoinar pe ulitele copilariei, unde copilaria insasi si-a gasit locul ideal de joaca si vis: ”Satul prahovean Cosmina/Pare-a fi un colt de rai;/Noaptea, stelele lumina,/Isi revarsa peste plai”. (Cosmina). Lidia Batali, ca multi alti condeieri ce recontureaza al cincilea anotimp al lumii, vine din Tara Copilariei, asa cum spunea un alt mare visator, Antoine de Saint-Exupery. Mama Mare nu e altcineva decat autoarea care isi retraieste copilaria odata cu cea a nepotilor. Fie ca povesteste – in versuri sensibile, usor de retinut- sau se povesteste, poeta transforma anotimpurile in vacante si vacantele in anotimpuri. Lidia Batali scrie ceea ce vede, ce simte si ce aude, scrie poezie cu vis de copil, creand un spatiu magic unde te poti copilari in voie. Din arsenalul de poezie cu iz de basm nu lipseste bunicul povestit de aceasta data de nepoata sau de nepot: ”Bunicul meu sadeste flori,/Ma plimba printre ele,/Ma ia ades de subsuori/Si ma ridica-n stele”. (Bunicul meu). Gingasia acestor versuri te duc fara voie spre lumea copilariei fiecaruia dintre noi, retraind momente unice macar din vacanta mare in care libertatea era stapana pe ganduri si fapte. La fel si nepotii de la Cosmina povestesc minunile vacantei mari: ”Intr-un leagan, pan’ la soare,/Fericit m-am avantat/Si cu sora mea mai mare/Prin poieni am colindat” (Vacanta mare). Lidia Batali schimba imperceptibil discursul poetic, devenind ideatic copil, nepoata sau nepot: ”As vrea sa fiu mereu copil,/Sa ma-nvartesc fara sfiala,/Sa vad bujorii in April/Trezindu-se din amorteala.//Si-n iarba umeda covor/S-alerg desculta pe afara,/Legat de coada unui nor,/S-admir cocorul alb cum zboara,//Sa simt parfum de flori de tei/Si mana mamei peste frunte,/Sarutul cald, iubirea ei,/Destinul incercand sa-nfrunte.” (Copilarie).

In versuri aparent simple, cantabile, cu rima incrucisata cel mai adesea, poeta face si desface mirajul copilariei, adauga un plus de mister, de fantezie si umor, fiindca pe acest taram miscator totul trebuie sa fie altfel, fiindca imaginatia copilului trece dincolo de obstacolul realitatii prin alegorie, iar sub mantia noptii lumea este fermecata: ”Peste campul de cucuta/Treceau carele de nunta,/Avand cai doi licurici/Si nuntasi: mii de furnici,/Albinute, gargarite,/Cu buline pe fustite,/Libelule gratioase,/In rochite vaporoase,/Iar la patru ace pusi,/Gandacei si carabusi./Si in cete, turturele/Ce aveau la gat margele,/ In matase-nvesmantati,/ Fluturi roiuri, sidefati.” (Nuntasii). Remarcabil este faptul ca autoarea face un mic dictionar al cuvintelor sau expresiilor, regionalismelor etc., mai putin cunoscute, care ar ingreuna lectura copiilor, ca de exemplu in poezia mai sus mentionata: boare – adiere placuta de vant; caprifoi – arbust cu flori parfumate; zavoi – padurice pe malul unei ape; cucuta – planta cu frunze mari si flori albe; la patru ace pus – imbracat elegant.

Pe aceeași temă

Lidia Batali