Vraja Africii - Mihai Tican Rumano

Descriere

Vazute printre deschizaturile gardului, animalele acelea pareau ca se inmultesc mereu. Mugetele lor cresteau necontenit... Sentinelele, fara sa scoata un cuvant, asteptau ordinele noastre. Laffite si cu mine ne framantam creierul, ca sa ghicim ce soi de animale erau acelea. Trecura astfel cateva minute; se impunea totusi sa luam cat mai curand o hotarare. Neasteptata aparitie a uneia din bestii in mijlocul taberei grabi aceasta hotarare. Pe unde intrase? Asaltul celorlalte ne dete cheia enigmei. Gramada, asemenea apei care iese bolborosind dintr-o sticla, navalira o multime printr-o spartura a gardului pe care nu o acoperise inca flacarile. Erau prea mici ca sa fie lupi... erau prea mari ca sa fie caini. Aveam de-a face cu sacali, aproape inofensivi cand sunt izolati, dar primejdiosi cand sunt in turma, mai ales importanta aceleia pe care o aveam in fata noastra. Cateva focuri de arma ii oprira un moment, timpul strict necesar ca sa schimbam armele si sa luam pustile de vanatoare cu cartuse ale caror tir era mult mai mult eficace decat al gloantelor. - Mihai Tican Rumano, Vraja Africii

Fragment din carte:

"Foarte aproape de acel loc, la cativa kilometri de Rabo, padurile sunt populate de familii nomade, care fug chiar si de ceilalti indigeni. Acestia sunt oameni absolut salbateci, care formeaza ultima treapta a rasei omenesti, cea mai apropiata de animal, caci nici nu vorbesc, servindu-se spre a se intelege intre ei de strigate si de simple sunete.
Viata lor ratacitoare se reduce la obligatiile de a-si cauta hrana spre a-si potoli foamea si de aceea chiar n-au niciun fel de locuinta. Unii din ei disputa puternicei gorile dreptul de a trai prin cracile arborilor, imitand-o in felul sau de a-si construi un fel de platforma pe care stau ceva mai comod. Altii indoaie pur si simplu arbustii legandu-i la un loc si cu putina iarba pusa pe deasupra isi alcatuiesc o instalatie mai mult decat primitiva.
Am intalnit trei sau patru locuinte de felul asta in timpul vanatorilor noastre prin acea regiune, dar n-am vazut pe nici unul din ferocii lor locuitori, care bineinteles sunt toti canibali. Nici unul din ei nu ajunge la o varsta inaintata. Cand apar primele semne ale varstei, cand membrele nu-si mai au agilitatea, cand nu-si mai pot servi familia, aceasta inseamna sfarsitul mizerabilei lor existente. Chiar fiii lor ii ucid, ca sa nu fie nevoiti sa-i hraneasca si carnea lor inlocuieste pentru cateva ore pe aceea a vanatului. Bolnavii sunt deasemenea omorati, chiar daca boala lor este trecatoare. Pentru aceste fiinte fara suflet nu exista sentimente. Ei se mananca intre ei, adeseori chiar fara sa aiba vreun motiv care sa justifice actul. "