Scoala, Familia, Comunitatea - Mircea Agabrian
Descriere
In Romania, descentralizarea si autonomia unitatilor de invatamint reprezinta unul din obiectivele fundamentale ale reformei invatamintului. Se are in vedere o mai mare initiativa si raspundere in stabilirea curriculumului, in gestionarea resurselor financiare si umane si, in general, asigurarea functionarii eficiente a scolilor si liceelor in concordanta cu nevoile comunitatilor locale. In acest context, responsabilitatea locala pentru calitatea educatiei si succesul scolar se intemeiaza pe relatii de colaborare variate intre familii, scoli si comunitate. scolile care duc la bun sfirsit mai eficient aceasta responsabilitate se considera pe ele insele si pe elevii lor ca parte a sistemului social ce include familiile si comunitatile. in acest sens, dezvoltarea unor parteneriate reale dintre scoala, familie si comunitate pot sa contrilvie consistent la functionarea eficienta a institutiilor scolare din sistemul de invatamint preuniversitar romanesc.
Lucrarea lui Mircea Agabrian are drept punct de plecare ideea ca succesul elevilor - la scoala si in societate - depinde de un parteneriat scoala - familie - comunitate eficient. Volumul dispune de o baza teoretica solida, care include cele mai noi contributii in domeniu si pe care autorul se sprijina pentru a trasa coordonatele practice esentiale pentru elaborarea de proiecte de parteneriate viabile. Astfel, volumul este un instrument practic si realist indispensabil parintilor, profesorilor si membrilor comunitatii dispusi sa-si investeasca resursele - fie acestea materiale sau creative -, timpul si energia in crearea de parteneriate care sa garanteze reusita scolara si sociala a tinerei generatii.
Din cuprins:
- Fundamentul teoretic si empiric al parteneriatelor scoala - familie - comunitate;
- Parteneriate eficiente scoala - familie - comunitate;
- Elemente fundamentale in constructia parteneriatelor;
- Structura programelor de parteneriat;
- Ghid de actiune