Sarut, femeie, mana ta! - Florina Mamina

Descriere

     Sunt mai multe determinari sub care substanta vietii dev ine epica... Un impuls interior, greu de stapanit, de asumare a evenimentelor si a experientei pi-in cuvant; nevoia de a retrai filtrand afectiv si prin amintire, aceleasi evenimente, necesitatea interioara de a comunica asa cum nu se poate comunica direct; cautarea unei alte cai de acces la esentele lumii... O proza epica transcrie realitatea sedimentata intr-o constiinta, experienta si intelepciunea I ucrurilor care, noua, celor mai multi, fie ne scapa, fie nu-i gasim expresia cea mai convingatoare. Aceasta carte s-a nascut sub astfel de „premise". Scrisa mai mult cu sufletul, dar si cu inteligenta unui mod de a privi viata. Este o proza care vibreaza de sensibilitatea feminina si selectivitatea unui ochi delicat, a unei perceptii primordial poetice asupra lumii. Amintirea devine resortul principal al acestui epos, menit sa restituie imagini vechi, prin intermediul destainuirii.

    „Compus ca un jurnal literaturizat, romanul Florinei Mamina este expresia unei trairi afective care a pastrat intacta alcatuirea sa romantica, insetata de frumos si duiosie, careia visul i-a ramas dimensiunea salvatoare, in sens umansi chiar existential." Profesor-doctor Bianca Osnaga

Fragment:

"   Alex se lasase preocupat de gandul cum si ce sa-i mai ofere Danei, sa o surprinda placut, in calitatea ce si-o asumase cu insufletire de a fi o gazda cu totul deosebita.
    Si, lasand-o in compania unor reviste, s-a retras cu intentia de a o surprinde cu talentul de „master-chef", cum se spune de la un timp, pentru cel mai priceput in gastronomie.
    De mai multa vreme, isi exerseaza el deprinderile in acest domeniu. Mai spune uneori ca facea acest lucru chiar din vremea scolii, fiind vorba de o inclinatie transmisa din partea tatalui, despre care mama afirmase, la vremea respectiva, ca ea nu se amesteca spre a nu-l incurca. si spunea asta, cu o tenta de umor, eliberandu-se de o indeletnicire care nu-i facea o placere deosebita. Acum, revenind pe veranda, Alex a observat absenta Danei pe care o lasase citind si porneste in cautarea ei. Constata ca nu se afla unde s-ar fi asteptat sa o gaseasca, nici in camera alaturata, si isi continua drumul mirat si chiar curios. Arunca o privire grabita pe geamul camerei din mijloc, de unde se deschide pana in departare privelistea viei pe care o alinta, in aceste momente, o calda si usoara adiere, ce duce, pana departe in zare, clipa aceea de liniste si calm a zilei de vara. O afia pe Dana, in cele din urma, in camera urmatoare inundata de lumina, si isi aminteste ca ea admirase locul acela, care-i amintise de propria copilarie si de geamul din dosul caruia urmarea atunci strada si tot ce se petrecea dincolo de lumea ei, lumea jucariilor.
    Acum, atipise cu revistele alaturi, iar el nu stia daca se preface,ca sa glumeasca, sau chiar a razbit-o programul incarcat al zilei precedente.
    Se lasa usor in genunchi, alaturi de canapea, apoi se aseaza de-a binelea pe covor si o priveste atent spre a se convinge daca a biruit-o oboseala sau este totusi o gluma. Se lasa furat si coplesit de momentul acesta de liniste, cand o poate privi fara retinerea de a nu fi considerat inoportun si cauta pe chipul, care ii este atat de drag, urmele ce-1 facusera candva, demult, sa tresara surprins de ce simtea el atunci. Da, este tot ea, chiar daca anii care au trecut intre timp si-au lasat urme pe fata ei."