Apologia (despre magie). Despre doctrina lui Platon - Lucius Apuleius

Descriere

Gloria castigata de Apuleius in timpul vietii i-a supravietuit si dupa moarte. In special Magarul de aur  i-a perpetuat numele; chiar si cei care nu stiu nimic despre aceasta opera sau cei care ar prefera sa o treaca in uitare din cauza unor elemente indecente cunosc si apreciaza povestea lui Eros si Psyche – daca nu in original, atunci macar in numeroase opere de arta.

Sf. Augustin ii cunoaste opera foarte bine; el recunoaste importanta lui Apuleius ca autor, insa il respinge ca magician. Apuleius este un taumaturg impotriva caruia credinciosii trebuie pusi in garda. „Dusmanii crestinismului“, spune Augustin (Ep.138), „indraznesc sa-i aseze pe Apuleius si pe Apollonius din Tyana pe acelasi nivel cu Hristos, ba chiar mai sus decat acesta.“ Dar in aceeasi scrisoare vorbeste despre Apuleius ca despre un „mare orator“, a carui faima este inca vie printre compatriotii sai din Africa.

Pentru a-si crea extraordinara sa reputatie, Apuleius avea nevoie de o epoca si de o audienta pentru care invatatura si literatura erau decadente, dar nicidecum trecute in uitare. El vadeste o curiozitate insatiabila, detine o rezerva enorma de cunostinte variate, iar ca orator are o stralucire alimentata de o imaginatie uluitoare. Verva, umorul si, mai presus de toate, insufletirea ce caracterizeaza Apologia sau Despre magie fac din aceasta o opera remarcabila. Putine discursuri din Antichitate zugravesc mai viu caracterul autorului si viata societatii in care acesta traia.

*

 

„Apuleius se numara printre acele spirite enciclopedice lacome de cunoastere care pot fi intalnite la inceputul si la sfarsitul civilizatiilor.“

Paul Monceaux

 

„Sunt pe deplin convins ca sufletul omului, mai ales un suflet simplu cum este cel al unui copil, poate, cu ajutorul farmecelor care il transporta in afara corpului, sau prin miresmele ce-l transpun intr-o stare de extaz, fiind adormit, sa se ridice pana la cunoasterea a tot ceea ce se afla in aceasta lume; ca astfel, sufletul poate sa uite de corpul sau, revenind la starea dintai, fiind redat adevaratei sale naturi, nemuritoare si divina, dupa cum bine se stie, si atunci, cuprins fiind de un fel de somn, poate prezice lucrurile din viitor.“

Apuleius (Apologia)