Puzzle... In toate sensurile vol.2 - Teo Banal, Van Teo Moldo

Descriere

Barou Nash ii inmana doua conturi cu depuneri enorme in euro. Vizualizand suma incredibila, Tyrageti si-a pierdut uzul ratiunii. "Nu se poate", protesta, ridicandu-se. "Se poate, ii meriti. Cu trupul mi-ai protejat corpul, in luptele din Abidjan, incasand gloantele-n locul meu, mi-ai salvat viata cu pretul vietii tale". Continuand sentimental: "Neavand pe cineva mai aproape, asa mi-a dictat constiinta". "E o suma colosala...” oripilat. "Camarade, sunt bani pentru o cauza dreapta. Impune-ti personalitatea, aduna 10 legiuni, ofera-le motivatia, pentru steaua libertatii poporului tau. Tine minte, eu prin suma asta nu-ti fac o favoare, e necesara s-o faci tu poporului tau, Tyrageti! Ai vazut un individ opulent sa vietuiasca etern? Nu. Personal, n-am ce face cu banii... (Fragment din volum )

Teo Moldovan, instrainat de conventiile clasice ale scriiturii, urzeste din secvente narativ-descriptive, aparent disparate, pasagere, un intreg unitar, un intreg al nimicniciei. Marasmul pierderii de sine in erotomanie, alcoolism si violenta este caligrafiat cu acribie auctoriala. Limbajul insusi penduleaza intre emfaza si naturalism ca semn al frangerii, al fragmentarii in insusi actul de comunicare. Puzzle este conceput ca o entitate a destramarii existentiale... Individul rataceste intr-un timp istoric atrofiat...  - Virginia Paraschiv

Fragment din carte:

"Desi nu se entuziasma neaparat, stia, lui Ten ii placea natura, diversitatea, viata ce exploda primavara odata cu caldura, toamna diluata cu frigul. II incantau murmurul apei, fosnetul padurii, rumoarea, peisajul, formele aleatorii ale orizontului. Sa asculte triluri de pasari. Sa fuga prin ploaie, descult prin zapada. Sa se plimbe prin arealul copilariei, sa admire toate vestigiile arheologice ale Cetatii Porolissum dupa retragerea Aureliana din Dacia. Dar, mai ales, sa priveasca de la inaltimea malului raul limpede, dansul, balansul bancurilor de pesti. Apoi, cu picioarele scufundate in albia Jurtenii, sa surprinda croazierele guvizilor peste iarba verde ce oscila si se mula dupa albie, in sensul scurgerii ei. Nu-i displacea campia, dar nici nu se omora dupa ea. In schimb, marea il fascina. La statiunea Neptun, impreuna cu Beni si Aria, au alergat matinal sa prinda rasaritul, cum astrul se naste, se ridica din apa.
Discul rosu, fara stralucire, il fascina, provocandu-i o emotie terifianta, in timp ce copiii strigau uimiti de bucurie: „la! la, tati, minunea cereasca". Si ea avea momente de pierdere in peisaj. Dar nu se omora dupa apusuri si rasarituri ca Ten. Ii placea mult sa stea acasa, sa discute cu mama, sa viseze la bunastarea lor. lubea natura, nu cu arderea lui, de parca Ten facea parte din ea. Si-n absenta lui toate aceste elemente perene vor dainui, isi spunea Lone intristata. Si atunci, el unde va fi, sau ea? in nefiinta. Universul lui descompus in bratele pamantului prin dezintegrare se va disipa-n neant.
- Nu e drept. Nu se poate. Ten, susura ea, suspinand. Sa nu te duci, Ten. Ce fac copiii fara tine? Dar eu?...
Parca-l auzea si acum afectat de capriciile si nemultumirile ei: „Ce sa fac sa fii fericita? Cat o sa sufar sa te vad implinita? Ce se zbate in tine si eu nu stiu? Cate lupte interioare se dau fara sa te pot ajuta?"