Republica mondiala a literelor - Pascale Casanova

Descriere

     Ambitioasa lucrare a autoarei Pascale Casanova reprezinta primul model sistematic creat in vederea intelegerii productiei, circulatiei si evaluarii operelor literare din intreaga lume. Departe de a fi infatisata ca un teritoriu magic al formelor literare pure, Republica Mondiala a Literelor ni se dezvaluie ca un spatiu inegal, dominat de rivalitati, unde capitalul literar al unei tari este singurul capabil sa dea o legitimitate si un avantaj incomensurabil in nesfarsita lupta pentru largirea zonelor de influenta. Vazute din acest punct de vedere, amprentele lasate de scriitori precum Kafka, Joyce, Beckett, Danilo Kiš, Faulkner, Ibsen, Ramuz sau Ngũgĩ wa Thiong'o capata noi dimensiuni.     „O carte stralucita... Departamentele literare sunt aproape mereu organizate in functie de limba si de tara, dar cartea scrisa de Casanova ne ofera nenumarate motive sa ne indoim ca aceasta metoda inglobeaza felul in care literatura functioneaza de fapt.” New Yorker  
      Fragment:        „Caile libertatii      Dupa cum am vazut, spatiile literare nationale se construiesc in stransa legatura cu spatiul politic al natiunii, la a carei edificare, in schimb, iau si ele parte. Dar in cazul spatiilor literare cel mai dotate vechimea capitalului — care, in acelasi timp, ii asigura nobletea, prestigiul, marimea, recunoasterea internationala — permite autonomizarea treptata a intregului spatiu. Zonele literare cele mai vechi sunt si cele mai autonome, adica cele mai consacrate exclusiv literaturii in sine si pentru sine. Insesi resursele lor literare le asigura mijlocul de a elabora, in ciuda natiunii si a intereselor ei strict politice sau politico-nationaliste, o istorie specifica, o logica proprie, ireductibile la politic. Spatiul literar reformuleaza in termeni specifici — estetici, formali, narativi, poetici — mizele politice si nationale: le afirma si le neaga printr-o singura miscare. Logica literara nu functioneaza independent de imperativele politice, dar are propriile ei mize si reguli ale jocului care, la nevoie, ii permit sa-si renege dependenta. Acest proces permite literaturii sa-si creeze problematica si sa se constituie in ciuda natiunii si nationalismului, devenind astfel un univers specific, in care problematicile externe — istorice, politice, nationale — nu apar decat reflectate, transformate, reformulate in termeni si cu instrumente literare: in zonele cele mai autonome, literatura se construieste in ciuda reductiilor sau instrumentalizarilor politice si/sau nationale. Acolo se elaboreaza legile independente ale literaturii si se infaptuieste constructia extraordinara si neverosimila a ceea ce, de acum incolo, trebuie numit spatiu international autonom al literaturii.     Reciproc, acest indelungat proces istoric, in decursul caruia se cucereste autonomia si se constituie fondul literar, mascheaza originea „politica" a literaturii: el poate face uitata legatura istorica foarte puternica ce uneste literatura si natiunea in momentul intemeierii nationale, facand sa se creada in existenta unei literaturi absolut pure, eliberata de istorie.”