Azil - Aurelian Zisu

Descriere

Poezia lui Aurelian Zisu este marturia unei varste spirituale, in care eul creator exploreaza un nou tip de tragic cu care cititorul poate empatiza usor din cauza lirismului, a muzicalitatii versurilor ce devin memorabile si prin secventialitatea narativa din unele poeme. intalnim in poezia lui Aurelian Zisu un tragism shakespearian prin intensitate, desprins parca din Poe prin atmosfera, kafkian prin absurdul senin si cioranian prin framantarile apocaliptice pe care le proiecteaza eul liric in diferitele „personaje”. Volumul „Azil” continua microepopeea personala inceputa in „Noptile mele, nopti…” in care eroul principal este propriul eu ajuns intr-un moment de cotitura existentiala in care viata nu mai e viata, moartea nu mai e moarte si poezia nu mai e doar poezie, ci este un strigat in pustiu, este sange insingurat, este durere descantata, este, in fine, vindecare a deznadejdii.


Fragment:

" Fluviul

Ca să-ţi pot aduna libertatea
În sângele pe care mi-l numeri
Am să cobor între umeri
Demonul, moartea.

Am să te pun între masă şi iarbă
Într-un călcâi adormit, într-o săgeată
Cu pielea crăpată
Cu arcul golit.

Ai să baţi scuturi şi-ai să mă spui
La un colţ de hârtie hulpavă
C-am ucis între paseri gălbui
Fluviul tău început să mă-ncapă. "