Armata e cu noi! - Ernest Grosz
Descriere
Intreg ultimul an al acestui deceniu fusese unul zbuciumat, iar semnele din care rezulta ca viitorul lumii se intrepta intr-o alta directie decat cea prognozata pana in acel moment aparura cu destula vreme inainte. Intrebarile ridicate nu-si gaseau raspunsurile, astfel incat chiar si cei mai avizati dintre specialistii in prognoza au fost luati prin surprindere.
Romania anului 1989 se multumea sa tropaie marunt in frig la cozile insiruite pe cate patru randuri adunate in fata magazinelor goale, unde produsele de baza se achizitionau atat cotra cost, cat si in baza unor cartonase care, conform politicilor alimentatiei rationale, trebuia sa asigure subzistenta populatiei si unde se manifesta singura opozitie a locuitorilor sai impotriva dictaturii prin cea mai la indemana unealta posibila: umorul. La acel moment, pana si Vestul afirma in gura mare ca mamaliga romaneasca nu va exploda niciodata. Uitau ca totul are o limita. Uitau ca oamenii acestia au fost treptat impinsi cu spatele la zid, iar peretele langa care s-au trezit ingramaditi fara discriminare era mult prea inalt pentru a fi sarit. Romanii se miscau si ei. Mai timid, dupa revoltele din Valea Jiului si Brasov, inabusite dur, dar se miscau.
Mamaliga romaneasca, asezata de cineva pe focul istoriei, incepuse sa bolboroseasca si era gata sa explodeze.
Fragment din "Armata e cu noi!" de Ernest Grosz
"Porneste printre randuri, privindu-ne din cap pana-n picioare. Ochii sai negri nu stau o clipa in loc, atenti la cel mai mic detaliu. il ajuta si ziva ce incepe sfioasa sa-si arate obrazul subtire. Sunt cativa nori albi, fantastic varstati pe burta cu dungi rozalii. Un superb soare de sfarsit de octombrie isi arunca timid sagetile peste noi crescand in sufletul meu un nou sentiment: am reusit sa depasesc o prima perioada din ceea ce se ce cheama stagiu militar. Parca nu mai este atat de mult din A.M.R.
imi aranjez pistolul mitraliera si-i simt patul din lemn lustruit si rece. Acolo insa unde tin mana incepe sa se incalzeasca si-l strang mai vartos. Capitanul trece si prin fata mea, imi aranjeaza gulerul la veston si trece baioneta putin mai intr-o parte. Este multumit. Cativa pasi mai incolo insa explodeaza:
— Fir-ar sa fie, Persa, vrei sa fac instructie cu tine separat? astia-s bocanci lustruiti, soldat? Nu v-am invatat sa dati cu crema de la toc spre bombeu? Daca ma uit la pantalonii tai sigur voi descoperi ca ti-ai tras papucii pe ei! Pe un barbat adevarat il recunosti dupa felul in care isi ingrijeste incaltamintea: daca are si tocurile curate, lustruite, poti sa ai incredere in el: nu va lasa nimic la voia intamplarii, Daca insa iti prezinta niste pantofi in care doar botul straluceste, atunci mai bine te lipsesti de serviciile lui: este o persoana superficiala si te va lasa balta cand ti-e lumea mai draga. Persa, in acest moment, mars la dormitor, si mi-te-ntorci cu bocancii lustruiti luna pe toate partile, altfel te trimit la G.A.Z. acolo unde ti-e locul, nu in invoire! "
