Careul de asi - Silvia Andrei

Careul de asi - Silvia Andrei

Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
100
ISBN
9786066582117

Descriere

Patru prietene - patru destine. Personalitati, drumuri si vieti diferite, o singura trasatura care le uneste - incercarea de a da un raspuns la aceeasi intrebare: Ce este fericirea?
Fiecare are raspunsul ei, diferit de al celorlalte, dar autoarea invita indirect cititorul sa-si dea propriul raspuns, finalul ramanand - din acest punct de vedere - deschis.
Silvia Andrei este profesoara de limba romana si latina in Brasov. A publicat cateva lucrari de specialitate (filologie), precum si volumele de beletristica: Cantecul amintirii (2014), Anotimpurile inimii (2015), Fotografii de nunta (2015).

Fragment din romanul "Careul de asi" de Silvia Andrei

"Simtea nevoia sa reflecteze si sa fie singura, de aceea iesise din casa. Cand trecusera toti acesti ani din urma? Parca acum era „boboc" in anul I al Politehnicii bucurestene si iata ca terminase deja de trei ani facultatea. Fusesera ani buni — nu se putea plange. Invatase si se distrase in egala masura. Invatase — pentru ca Andra avea un scop in viata: voia sa devina o buna profesionista, nu de dragul meseriei, ci pentru ca voia sa fie apreciata, oriunde ar fi lucrat, si sa aiba o pozitie in consecinta. Voia, in primul rand, un trai fara griji materiale, voia sa-si poata permite conditiile de viata pe care le dorea, dar si placerile si hobby-urile pe care le avea. Cat despre distractie... da, avusese un grup de colegi cu care se simtea bine. Nu se putea plange. Terminase de trei ani facultatea si reusise sa obtina un post la un Institut de proiectari din Bucuresti, unde era apreciata.
Isi aminti deodata de „Careul de asi". Nu trecusera decat cativa ani de cand se despartisera si parca trecuse o vesnicie. Comunicau uneori, dar fiecare isi vedea de drumul ei. Isi aminti de seara banchetului de absolvire a liceului, cand lansasera o provocare viitorului si pornisera in cautarea fericirii. O gasise? Avusese multe momente bune. Pe plan profesional chiar se realizase, caci postul obtinut la institutul de proiectari era un post bun si, mai mult decat atat, oferea posibilitati de afirmare si avansare. Pana una-alta, insa, Andra statea cu chirie si o buna parte a salariului ei se ducea in aceasta directie. ,Probabil ca ar trebui sa treaca multi ani pana sa am apartamentul meu si o amarata de Dacia 1300" medita Andra. Pe plan sentimental? Relatia cu Nicky nu mai era de mult ceea ce fusese in facultate. Se simtisera bine impreuna, frecventasera impreuna cursurile, cantina, serile de dans, cinematografele bucurestene. Dar terminarea facultatii adusese schimbari in viata lor. Studentia trecuse, cu tot farmecul ei, si in noua ipostaza relatia lor parca se schimbase, parca nu se mai regasea... „Poate pentru ca niciunul din noi n-a fost bantuit de gandul casatoriei, or acum acesta este pasul ce ar trebui sa urmeze in mod logic. Dar nu ma vad intemeind o familie cu Nicky si cred ca nici el nu vede asta." Andra nu era genul de fata care astepta un print pe un cal alb. Era ceva mai pragmatica, dar ar fi vrut un sot cu care sa se inteleaga, care sa arate bine si care sa aiba si o situatie materiala rezonabila. "

Pe aceeași temă

Silvia Andrei

Alexandru Cistelecan,Alexandru Racu,Andrei Chițu,Diana Bulzan,Adrian Grama,Ștefan Iordănescu,Ana Silvia Munte

Silvia Rusen,Mirela Iconaru,Alexandra Andreica,Carolina Hills