O viziune romaneasca a lumii - Ovidiu Papadima

Descriere

Alaturi de Spatiul mioritic, de Lucian Blaga - cu care a fost elaborata in aceesi perioada - o viziune romanesca a lumii, de Ovidiu Papadima, este cea mai cuprinzatoare si mai profunda incercare de circumscriere a specificului spiritualitatii nationale, pornind de la folclor. Trasaturile definitorii identificate de autor, precum: "nevoia de concret" a gandirii populare, "respectul" manifestat fata de cosmos, asimilarea "firii" la cele umane si intrevederea ei ca o eterna prietena si protectoare, "blanda" integrare a raului "in imensa armonie a cosmosului", prelungirea viziunii pamantesti rurale romanesti asupra imaginii ceresti (in speta a raiului si a iadului), "privirea cu liniste a mortii, acceptarea "randuielii" ca suprem mecanism, organic, al cosmosului, "optimismul" etnic funciar, privirea muncii ca o sfanta datorie etc. s-au impus, de altfel, drept coordonate indisutabile ale mentalitatii noastre arhaice. Repunem lucrarea in circulatie ca pe oglinda a unui mod de existenta si de gandire aparte - , ce ar putea sa ne ajute, fie si din carte - , in afirmarea identitatii noastre in lumea de astazi. - I.Oprisan 
Fragment din volumul "O viziune romaneasca a lumii" de Ovidiu Papadima:   "Ca sa-l poti intelege deplin si drept, trebuie sa nu cauti in folclor nici mai mult nici mai putin decat ceea ce este. E o precautie banal de cuminte si de la indemana oricui. Si totusi, atatia de la noi, care s-au apropiat de folclor, au uitat-o, poate tocmai fiindca era prea la indemana. Unii au vazut in el prea putin, doar un conglomerat de universale eresuri primitive. Altii, prea mult, o lume de rafinamente estetice, care demonstreaza aristocratia noastra etnica. Ca folclorul e o primitiva ordine de viata, cu o mult mai larga sfera decat a etnicului, e adevarat. Dar e o ordine care si-a dus — printr-o experienta cine stie cat de veche, — pana aproape de perfectiune, simplitatile alcatuirilor ei. Cine cerceteaza acele minunate ingeniozitati subtile, care au facut pana azi din folclor un mecanism atat de suplu, nu poate sa aiba decat aceeasi atitudine ca si atunci cand — calatorind atent prin acelea dintre satele noastre care au mai ramas in stravechea lor viata, cum sunt cele din uitatele vai ale Maramuresului — observa cata ingeniozitate si migala s-a pus in construirea lacatelor cu totul din lemn, care se intrebuinteaza pe acolo. Sunt inca sate ale noastre, uitate in faza de civilizatie a lemnului. Cercetandu-le bisericile, casele, icoanele, uneltele, lucrurile lor, toate din lemn, — iti dai seama la cat rafinament poate ajunge o civilizatie primitiva, cand se apropie de termenul ei ultim. Si iti dai seama cat din acest rafinament poarta pecetea de nedezmintit a trasaturilor sufletesti specifice etnicului nostru, modeland aparte materialul acelasi pretutindeni, al lemnului. Chiar si cei care n-au fost pe acolo, care au vazut numai in fotografii vestitele biserici maramuresene din lemn, isi pot da seama oarecum de aceasta, contempland formele aparte, pe care le-a luat goticul apusean in ele. Folclorul nostru e si el termenul ultim al unei realitati tot asa de veche si simpla in originile ei, tot asa de armonica si subtila in perfectiunea de azi a simplitatilor ei, tot asa de specific romaneasca in framantarea materialului ei universal, ca si aceasta atat de plastica si de elocventa civilizatie a lemnului."