Legenda Duminicii
Descriere
Colecția cuprinde ediții ale unor texte românești din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea, care s-au bucurat de o mare popularitate în epocă, fiind păstrate în numeroase manuscrise. Edițiile sunt însoțite de ample comentarii lingvistice și filologice, care contribuie la rezolvarea principalelor probleme de critică textuală și la cunoașterea istoriei limbii române, reconstituie climatul cultural și spiritual al epocii și surprind raportul dintre texte și iconografie, respectiv interferența dintre tradiția scrisă și cea orală. Cel mai răspândit apocrif din literatura română, Epistola lui Hristos, cunoscut mai ales sub numele de Legenda duminicii, a fost tradus de mai multe ori din slavonă și a circulat în manuscris de la începutul veacului al XVII-lea până la mijlocul secolului al XIX-lea, după care a continuat să fie tipărit până în zilele noastre. În lucrarea de față sunt analizate peste o sută de manuscrise și sunt editate zece versiuni, corespunzătoare celor două redacții principale ale textului. Capitole speciale sunt dedicate copiștilor Legendei duminicii, versiunilor tipărite și relației apocrifului cu credințele populare. Emanuela Timotin, cercetător științific gr. I la Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosetti” și cadru didactic asociat la Universitatea din București, a editat mai multe texte vechi românești, între care scrierile lui Vlad Boțulescu de Mălăiești (vol. I și III, București, Univers Enciclopedic Gold, 2013). A publicat, de asemenea, Paroles protectrices, paroles guérisseuses. La tradition manuscrite des charmes roumains (XVIIe – XIXe siècle), Paris, Presses Universitaires de Paris Sorbonne, 2015.