Ratacirile fetei nesabuite

Descriere

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura

In vara anului 1950, Ricardo Somocurcio trece de la pantaloni scurti la pantaloni lungi. Petrecerile se tin lant in cartierul Miraflores din Lima, iar viata este traita in ritm de mambo. Pana cand Ricardo se indragosteste de Lily. Pentru totdeauna. O pierde si o regaseste, mereu sub un alt nume, in scenarii variate: Lima burgheza, apoi Parisul revolutionar al anilor '60, Londra hippy din '70, Japonia moderna. El este „baiatul bun“, care viseaza sa traiasca la Paris si crede ca intalnirile lor tin de destin. Ea este „fata rea“, o aventuriera calculata, care crede ca intalnirile lor tin doar de hazard.
Un roman despre bucuria si caznele unei iubiri clandestine urmarite de-a lungul a patru decenii, pe trei continente. Dar si o cronica a lumii postbelice care, asemenea fetei nesabuite, a avut nevoie de mult timp pentru a-si recapata inocenta si pentru a invata sa iubeasca.
     Fragment din roman:       “A doua zi m-am trezit cu durere de cap si cu oasele sfaramate: adormisem pe jos, langa patul in care sforaia imbracata si incaltata pretinsa Natasa. Ziua parea si mai grasa decat noaptea. A dormit bustean pana la pranz si cand s-a trezit s-a uitat uimita prin camera, la patul in cara se afla si la mine, care-i dadeam buna ziua. Mi-a cerut direct trei mii de franci, adica vreo sase sute de dolari la acea vreme, tariful ei pentru o noapte-ntreaga. Eu n-aveam atatia bani, asa ca a urmat o cearta penibila in urma careia am convins-o totusi sa se multumeasca cu toti banii pe care-i aveam la mine, jumatate din suma pretinsa de ea, plus niste figurine de portelan cu care era impodobita sufrageria. A plecat racnind obscenitati, iar eu am facut un dus lung, jurandu-mi sa nu mai accept in viata mea invitatiile la aventura din partea Talmaciului.     Cand i-am povestit lui Salomon Toledano esecul meu nocturn, mi-a spus ca el si prietena lui facusera amor pana la epuizare, intr-o demonstratie de forta demna de Guinness Book. Insa de-atunci n-a mai indraznit niciodata sa-mi propuna vreo iesire nocturna cu doamne exotice.     Spre sfarsitul anilor saptezeci, m-am desfatat si mi-am umplut timpul cu povestirile lui Cehov si cu literatura rusa, in general. Nu-mi trecuse niciodata prin cap sa fac traduceri literare, caci stiam ca sunt foarte prost platite in toate limbile, iar in spaniola, mai prost decat in oricare alta. Dar in 1976 sau 1977 am cunoscut la UNESCO, printr-un amic comun, un editor spaniol, Mario Muchnik, cu care m-am imprietenit. Afland el ca stiu limba rusa si ca-mi place foarte mult sa citesc, m-a incurajat sa pregatesc o mica antologie de povestiri de Cehov, despre care-i vorbisem plin de incantare, asigurandu-l ca Cehov era si un foarte bun povestitor, nu doar un dramaturg extraordinar, cu toate ca, din cauza traducerilor mediocre care circulau, nu prea era apreciat ca povestitor. Muchnik era un caz interesant. Se nascuse in Argentina, studiase stiintele naturii si incepuse o cariera de cercetator si academician pe care o abandonase brusc ca sa se dedice pasiunii lui secrete, editarea de carti."