Fictiunea jurnalului intim

Descriere

Vol I–IIIÎntr-un gen în care regulile literaturii sunt sistematic boicotate şi însăşi ideea de a face literatură este interzisă, există un număr de clauze (convenţii) care fac posibilă funcţionarea textului. Şi, dacă există un mecanism de funcţionare, există şi posibilitatea de a stabili o poetică. Aşadar: o retorică a negaţiei retoricii, o artă poetică a refuzurilor, o convenţie care denunţă toate convenţiile literaturii. Jurnalul intim sfârşeşte prin a deveni o ficţiune. Ficţiunea nonficţiunii...Europa are mari intimişti, la Vest şi la Est. De la Samuel Pepys până la Stendhal şi, de aici, la Amiel şi Tolstoi, şi mai departe: Gide, Virginia Woolf, Kafka, Junger, Musil, Pavese, Julien Green până la românul Eliade şi polonezul Gombrowicz, se întinde o vastă literatură subiectivă care, ignorată de critica literară, încearcă să-şi definească domeniul şi să pătrundă în salonul literaturii... Strigătul ei de luptă este îndemnul pe care Gide (marele provocator şi marele reformator al genului) şi-l dă sieşi: îndrăzneşte să fii tu însuţi...Contrar opiniei lui G. Călinescu (jurnalul este o prostie), românii au manifestat de timpuriu interes pentru acest gen de sertar şi au dat un număr mare de jurnale intime care pot fi citite, nu numai pentru interesul lor documentar, dar şi pentru ele însele, ca scrieri literare subiective. Analizez în cartea de faţă aproximativ 50 de jurnale şi încerc să determin ce forme ia diarismul într-o cultură a pudorii, cum este cultura română.