Iarba cerului

Iarba cerului

Editura
An publicare
2013
Nr. Pagini
224
ISBN
9786065794993

Descriere

Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România „Iarba cerului este o carte interesantă, serioasă, profundă (…) Tot interesul vine dintr-un inteligent sistem de corespondenţe, din aluzii la realităţile lumii contemporane. Alegoria este extrem de transparentă: sub aventura eroului pe o planetă supercivilizată se întrevede imaginea omului contemporan în faţa societăţii.“ Petru Poantă „Întins în iarbă, cu faţa în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viaţă. Contemplarea aceasta îmi făcea bine, mă liniștea și îmi dădea forţe noi. Așa am început să mă simt mai ușor, eliberat de tristeţea și de coșmarul existenţei mele confuze de până atunci. Așa am început să mă simt din nou demn, puternic, liber, și am știut că puteam începe de-acum o nouă viaţă, viaţa mea cea adevărată, o viaţă de om. În jur, firele înalte ale ierbii se clătinau domol, proiectate gigantic pe bolta însângerată de jertfa nașterii unei noi zile. O nouă zi… și iarba… Părea crescută din cer; era iarba cerului, aprinsă în lumină, arzând viu în iradierea roșie a Soarelui ce sângera… Iarba cerului era acoperită de sânge… Iarba cerului… Iarba…“ Constantin Cubleșan

Pe aceeași temă

Constantin Cubleșan

Patrick Modiano

Dafin Mureşeanu

Constantin Cubleșan