Învăţăturile lui Don Juan

Învăţăturile lui Don Juan

Descriere

Această carte conţine atât etnografie, cât şi alegorie. Carlos Castaneda, sub îndrumarea lui don Juan, ne conduce spre acel moment crepuscular, spre acea spărtură în Univers, între zi şi întuneric, într-o lume nu altfel decât a noastră, dar care aparţine cu totul altei ordini a realităţii. Ca să ajungă la ea, s-a folosit de Mescalito, şi ciuperci.Dar aceasta nu este o simplă analiză a unor experienţe halucinante, căci manipulările subtile ale lui don Juan au ghidat călătorul, în timp ce interpretările sale dau sens evenimentelor pe care noi, prin ucenicul vrăjitorului, avem prilejul să le experimentăm. Antropologia ne-a arătat că lumea este definită diferit în locuri diferite. Nu numai că oamenii au obiceiuri diferite; nu numai că ei cred în zei diferiţi şi se aşteaptă la destine diferite după moarte. Mai degrabă, putem spune că lumea diferitelor popoare are forme diferite.

Pe aceeași temă

Carlos Castaneda