În căutarea fericirii

Descriere

Fericirea, spune Russel, e o stare care se cucereste. si nu in ultimul rand, credem noi, citind paginile spirituale si pline de eleganta ale acestei carti. Vom constata ca un ganditor englez ramane unul englez tocmai pentru ca nu ne face nici o clipa sa-i avem in minte, de pilda, pe moralistii francezi. Din intalnirea cu ceilalti, Bertrand Russell nu trage concluzia ca trebuie sa ne refugiem, compensativ, in singuratate, pentru a ne rumina, cu o voluptate perversa, nefericirea si spaimele. Sa incercam, dimpotriva, sa ramanem orientati catre locurile marilor intalniri cu semenii nostri. Exista munca facuta cu pasiune, familia, prietenia... Nu e usor sa ajungi in aceste locuri. Pentru a le descoperi, trebuie mai intai sa stim ce avem de lasat in urma: competitia prosteasca, aroganta plictisului si antrenul vid, oboseala vinovata, obsesia culpei si mania persecutiei. Fragment din volumul "In cautarea fericirii" de Bertrand Russell: "Frica de opinia publica. Foarte putini oameni pot fi fericiti daca intregul lor mod de viata si viziunea lor despre lume nu se bucura de aprobarea celor cu care au relatii sociale si, in particular, a celor cu care traiesc laolalta. Printre particularitatile comunitatilor moderne se numara si aceea de a fi impartite in grupuri ce difera profund intre ele prin moravuri si credinte. Aceasta stare de lucruri debuteaza odata cu Reforma, ori, mai degraba, ar trebui sa spunem, cu Renasterea, si de atunci incoace a devenit din ce in ce mai pronuntata. Au existat protestantii si catolicii, pe care-i desparteau nu doar teologiile respective, ci si numeroase aspecte mai practice. Au existat aristocratii, care ingaduiau diverse moduri de actiune ce nu erau tolerate in mediile burgheze. Apoi au venit la rand cei cu vederi liberale, numiti "latitudinari", si liber-cugetatorii care nu recunosteau indatoririle observantei religioase. In zilele noastre, pe tot continentul european exista o falie profunda intre socialisti si ceilalti, care strabate nu doar viata politica, ci aproape orice sector al vietii. In tarile anglofone, exista numeroase diviziuni de acest fel. In unele grupuri arta e admirata, pe cand in altele se crede ca ea vine de la Satana, in orice caz, cea moderna. In unele cercuri devotamentul fata de imperiu constituie virtutea suprema, in altele e considerat un viciu, in altele, iarasi, o stupizenie. Oamenii care impartasesc morala conventionala considera adulterul drept un delict dintre cele mai grave, pe cand mari sectoare ale populatiei il considera scuzabil, de nu cumva si efectiv laudabil. Printre catolici divortul e total interzis, in timp ce majoritatea necatolicilor il accepta ca pe un necesar paliativ al vietii conjugale. Din pricina acestor deosebiri de vederi, o persoana cu anumite gusturi si convingeri ar putea sa se simta practic proscrisa cata vreme traieste inauntrul unui grup, pe cand intr-un altul ar fi acceptata ca o fiinta umana cat se poate de la locul ei. Iata unde-si are obarsia o foarte mare parte din nefericire, indeosebi printre tineri. Un tanar sau o tanara se molipsesc de cate o idee ce pluteste in aer, dar descopera ca acea idee este anatemizata in mediul particular in care el sau ea traieste."