Funeralii fericite!
Descriere
Ciudate personaje populează acest roman-şampanie! Unul îşi pierde capul când aude de Revoluţia Franceză, altul a văzut Basic Instinct de atâtea ori, încât îi cunoaşte toate dedesubturile lui Sharon Stone. Printre instalatori polonezi, ruşi beţivani (scuze pentru pleonasm), chinezi suicidari şi ghicitoare exotice se insinuează, cuminte şi aşezat, un produs al Carpatiei predecembriste. Cine este el? Nimeni altul decât Lionel Frunza, un român hăituit de ambiţia naturalizării galice, chiar dacă asta nu-i va aduce transformarea numelui în Feuille, ci doar dispariţia căciuliţei de pe „a“-ul final din „Frunză“. Deprins să se trezească înainte de soneria deşteptătorului, dansator de vocaţie, grijuliu şi cu vecinii, şi cu lămâiul din apartament, Lionel (fost Ionel, fireşte) e un cetăţean model. Nu încalcă nici o regulă de bună convieţuire şi nu indispune pe nimeni. Toate merg ca unse până când o ghicitoare îl anunţă când anume va muri. Atunci mecanismul impecabil al lui Lionel se dereglează, iar culoarea vieţii netrucate îi revine în obraji. Cum i se termină aventurile? Cum doriţi, căci romanul lui Adrian Lustig are două epiloguri – unul pentru pesimişti, celălalt pentru optimişti. Însă, indiferent pentru ce optaţi, râsul însoţitor e garantat.