Bal la contele d'Orgel
Descriere
Bal la contele d'Orgel - roman pe care "copilul teribil" al literelor franceze l-a scris la douăzeci de ani, ştampilat de presa vremii drept scandalos - este o tulburătoare poveste despre dragoste şi adulter. Un soţ excentric şi obsedat de aparenţă, o soţie descendentă a Josefinei Bonaparte, crescută în decorul exotic al Insulei Martinica, şi un iubit introvertit formează un triunghi conjugal atipic cu care Radiguet se joacă cu dezinvoltură. Totul stă sub semnul carnavalescului, al deghizării şi al balului mascat. Totul e un joc fin între iluzie socială şi psihism freudian. Imaginea unei mame rigide se suprapune subtil peste aceea a iubitei intangibile, iar contele d'Orgel îşi înşeală soţia din datorie, iubind-o numai în măsura în care aceasta este dorită şi de ceilalţi. "Roman de iubire castă, la fel de scabros ca şi romanul cel mai puţin cast."