Respira, iubeste si taci!
Descriere
Ca individ unic, eu sunt in lume, dar nu sunt lumea. Nu sunt intreaga lume. Sunt doar o lume mai mica, mai ingusta, dar sunt o celula a unui organism viu, urias - omenirea intreaga - in prezent, insa, macinat de boala. Bolnav de saracie, nedreptate, ignoranta, cruzime, ura si moarte prin violenta. Daca nu ma simt liber, daca sunt furios, infricosat in propria mea existenta, inseamna ca si mintea mea a fost contaminata, otravita de frici si, astfel, pot intelege ca doar mintea s-a imbolnavit, intoxicata cu minciuni, insa, o data cu ea, s-a imbolnavit si trupul. Asadar, mintea mea e bolnava in prezent, de fricile pe care lumea mi le-a transmis si mie, la fel cum le-a transmis si celorlalti. Dar pe care eu (si toti ceilalti) le-am preluat crezand ca sunt ale mele, apoi le-am lasat sa-mi controleze viata. Asa incat, azi, ma confund de-a dreptul cu ele, identificandu-ma cu fricile lumii intregi. Curatandu-mi mintea de fricile care mi-au imbolnavit trupul, as putea, asadar, sa ma vindec de toata suferinta mea existentiala. Dar si de frica si vina care mi-au fost mie distribuite din intreg, din intregul organism uman.