Ura din ochii vulpii

Descriere

Dinu Sararu revine in atentia publicului cu o poveste-metafora care confirma de ce scriitorul a fost supranumit “cel mai mare romancier politic din Romania”. Ura din ochii vulpii este, asa cum dezvaluie chiar Dinu Sararu in deschiderea cartii, romanul unei mari dezamagiri. Cartea porneste de la evenimente reale, pe care scriitorul le transfigureaza cu bine-cunoscutul sau talent, dandu-le noi si noi valente. Astfel, cititorii au privilegiul de fi martorii experientei traite de autor putin inainte si dupa caderea comunismului, pe vremea cand era directorul Teatrului Mic.   Povestitor cu har, fin observator al naturii umane si portretist de o mare subtilitate, Dinu Sararu face o incursiune in viata culturala a acelor vremuri si ne ingaduie sa fim partasii unor intamplari tulburatoare.  Romanul este o meditatie  asupra conditiei artistului, dar si o cutremuratoare poveste despre dragoste, prietenie si tradare. Fragment din carte: "Si Sculptorul, ca un dansator chinuit de aglomerarea zecilor, sutelor, miilor de obiecte din jur, se aplecase sa-i astearna la picioare, ca un covor, pledul de culoarea ruginei si noi toti am observat atunci, sunt sigur ca noi toti, si in acea secunda, am descoperit si am ramas cuceriti de poezia picioarelor ei, a gleznelor ei, a degetelor marunte, caligrafiate, a desenului hieratic al talpilor mici atat de vibrant, de matasos, de stins auriu, pus in lumina de ciorapii de matase care nu existau altfel decat ca sa sugereze conturul unei adevarate opere de arta. Mai tarziu, intr-una dintre lucrarile lui turnate in bronz, infatisase o amazoana cu chipul ascuns sub borurile unui sombrero, asezata exact ca si cand s-ar fi odihnit pe spatele unui cal cu saua de aur, cu fraie de aur, cu coama de matase, cu zabale de aur, ca in legenda, ca in poveste. Si din tot ansamblul te izbea, te curenta electric, te cucerea, iti patrundea si-ti ramanea in ochi puritatea cu care Sculptorul sugerase poezia picioarelor ei mici, scapate din stransoarea pantofilor aruncati, puteai sa crezi, ca si acum, de actrita de astazi, pe care Sculptorul avea sa o viseze luni intregi, dar numai luni, in absenta modelului care, cu o singura exceptie, refuzase sa se mai intoarca vreodata in atelier si cu atat mai putin pozeze pentru o lucrare. A urmat o seara pentru Sculptor fericita, pentru noi toti ceilalti o seara de basm, una dintre cele mai frumoase din cate se petrec, altfel intotdeauna, dupa o premiera sau dupa un spectacol reusit. Pentru toti ceilalti fusese un spectacol reusit, pentru mine, directorul teatrului, si pentru actrita, o premiera care se reducea la scena aparitiei Margaretei cu sanul de zapada abia ocrotit de fereastra casei din strada Sadovaia. Pentru Sculptor, descoperirea Vedetei, descoperire care parea sa-i fi aruncat in aer toate proiectele, sa-i blocheze toata fantezia de care era capabil, sa-i cuprinda toata nebunia fanteziei lui de artist dezlantuit, provocat de imaginea de legenda a unei femei tinere care continua sa graviteze ostentativ parca in jurul varstei de 30 de ani, femeia despre care vorbea Balzac intr-un roman intreg, celebru de la scrierea lui si pana astazi. "