Jurnale 1919, 1936-1939, 1939-1940, 1959-1960

Descriere

Jurnale - 1919, 1936-1939, 1939-1940, 1959-1960 Nascuta intr-o distinsa familie din Banat, frumoasa, eleganta, inteligenta, cultivata, Cornelia Brediceanu l-a cunoscut in 1916 pe Lucian Blaga, cu care s-a casatorit patru ani mai tarziu. Si-a sustinut cu tact si discretie sotul in cariera diplomatica, la legatiile din Viena, Berna si Lisabona, si mai ales l-a ajutat sa-ti implineasca destinul de poet si filozof. Stau marturie a iubirii si devotamentului ei aceste pagini de jurnal, publicate intr-o noua editie, revazuta si comentata de fiica autoarei, Dorli Blaga. Blaga spunea ca el si sotia lui sunt o monada. Dupa aparitia volumului Tatal meu, Lucian Blaga, Dorli Blaga pare sa-si fi propus, publicand Jurnalele mamei sale, sa intregeasca monada. Fotografia de pe coperta: autoarea cu fiica ei, la Estoril, Portugalia, 1938 Fragment din carte: "2 martie. Luna s-a inceput cu o vreme schimbacioasa — cand soare, cand ninsoare. E destul de frig. Ieri i-am cumparat Dorlii intaiele caiete de scoala si azi a tinut intaia lectie cu Friiulein. La cina a zis dintr-odata: „Taticule, invatatul e cam usor!" Inainte de culcare, spalandu-i Fraulein dintii, i-a cazut al treilea dinte, incisivul stang de sus. Acum e stirba si sus, si jos. 3 martie. Dupa masa am pornit cu Dorli si cu Fraulein sa le arat unde am locuit cei patru ani cat am stat noi in randul trecut la Berna. Ajunse pe Spitalackerstrasse, le-am aratat intai casa pe dinafara, apoi am intrat in pravalia de la parter, am stat de vorba cu bacanita — veche cunostinta — si pe urma ne-am urcat la al treilea etaj, pana la usa fostei noastre locuinte, ocupata azi de necunoscuti. Bineinteles ca Dorli nu si-a mai adus aminte deloc de casa in care a petrecut cei dintai doi ani si jumatate ai vietii. Coborand insa scarile, deodata mi-a spus: „Eu parca-mi aduc aminte mirosul caseir si in adevar, pe s cari era si atunci, ca si acum, un miros special provenit de la o tipografie si de la un laborator care se aflau la parter. Totusi nu-mi prea venea sa dau crezamant celor spuse de Dorli. Istorisindu-i insa seara lui Lucian intamplarea, el m-a asigurat ca trebuie sa fie intr-adevar asa, deoarece si amintirile lui cele mai indepartate din prima copilarie sunt amintiri de miros. Auzindu-ne Dorli discutand, si-a spus si ea parerea: „Poate fiindca avem narile asa de mari." De la fosta noastra locuinta am luat-o pe Spitalackerstrasse in sus, spre Rosengarten. Am gasit partea asta a cartierului foarte schimbata prin multele cladiri noi si moderne. Drumul pe care-l faceam odinioara cu Dorli in trasurica, de acasa pana in Rosengarten, era inundat de soare — acum mergi tot prin umbra noilor cladiri. Neschimbata a ramas insa minunata priveliste din Rosengarten: spre rasarit panorama maiestuoasa a Oberlandului bernez, in fata muntele Gurten, iar jos Berna veche inconjurata ca o peninsula de serpuirile raului Aare. 4 martie. Lucian mi-a comunicat vestea trista despre boala Semproniei. Mare dezastru! Biata Mami, ce zile grele pentru ea. Era bine sa pot fi acum in apropierea ei. Lucian stia mai de mult, dar nu s-a putut hotari sa-mi spuna si mie... 5 martie. Ne-a scris Mama ca. Semproniei ii merge mai bine cu sanatatea. Duminica o aduce deja acasa. Doamne ajuta! Nici nu spera sa treaca asa de repede peste criza asta a varstei ei. "