Plotin - Despre nemurirea sufletului

Descriere

    ”Sufletul pur are constienta unitatii interiorului cu exteriorul; el descopera ca exteriorul este o forma a interiorului. Un astfel de suflet este intelect si traieste intr-o lume a eidelor pure, care nu este un spatiu situat aiurea, ci modalitatea de raportare la lucruri a sufletului curat. Aceasta este viata divina a sufletului, care cunoaste experential fiecare eida. Eidele sunt realitati, nu concepte, si se cunosc prin fiintare, nu prin concepere. Cunoasterea unei eide este echivalenta cu experienta pe care sufletul o are in compania lucrului care o intrupeaza. in aceasta consta intelepciunea, ca mod de existenta al inteleptului:” (Autorul)      Fragment din volum:       “IV. DESPRE NATURA SUFLETULUI (85.44-14.14)       1. Natura problemei (85.44-46)     In ce consta, asadar, substanta lui? Daca nu este nici corp si nici o afectiune a corpului, ci actiune (ππρᾶϛιϛ) si facere (ποίησιϛ), si multe lucruri [sunt] in el si [provin] din el, fiind o substanta distincta de corpuri, de ce fel este [substanta aceasta]?     Pasajul acesta deschide cea de-a patra si ultima parte a tratatului despre nemurirea sufletului. Pana aici, Plotin nu face altceva decat sa argumenteze impotriva unor teorii pe care le considera gresite, urmand ca de acum inainte sa-si prezinte propria lui viziune. Aici se afla jonctiunea dintre partea critica si cea constructiva a tratatului. Ideea de la care porneste este aceea ca sufletul este o substanta independenta si de natura necorporala. In opinia lui Brehier, in ideea de suflet, Plotin uneste conceptia animista, reprezentata de stoicii, cu conceptia orfico-pitagoreica, desi aceeasi dualitate a conceptiei despre suflet exista deja la Platon, iar Plotin era constient de lucrul acesta. Necorporalitatea sufletului a fost indelung argumentata mai sus, autonomia sa insa se intemeiaza pe patru aspecte: pe faptul ca nu este o afectiune a corpului, asa cum s-a demonstrat deja, pe faptul ca este actiune si facere, adica putere, pe faptul ca multe lucruri sunt in el, adica dispune de o structura specifica, si pentru ca multe lucruri provin din el, ceea ce ii confera statutul de cauza. Rezumand aceste lucruri, autonomia sufletului si, deci, substantialitatea lui sunt demonstrate de faptul ca este o putere autonoma si ca poseda o structura specifica.     Astfel, se intreaba Plotin, daca sufletul este o substanta de genul acesta, care ar putea fi natura lui? Aceasta ultima parte a tratatului va incerca sa raspunda acestei intrebari."