Talentata Clementina 2

Descriere

    La scoala, clasa a III-a va oraganiza un mare spectacol de talente. In timp ce colegii sar in sus de bucurie ca vor urca pe scena, Clementina intra in panica: nu are niciun talent, isi spune ea. Ce numar sa pregateasca pentru eveniment?     Asa incepe cursa gasirii talentului perfect: sa danseze step, sa faca jonglerii cu o pisica si cu cesti de cafea (pline!), sa cante o piesa de Elvis in timp ce fratele ei imita un caine? Nimic nu pare sa i se potriveasca.     Insa fetita cu bucle rosii nu se da usor batuta si isi descopera talentele speciale pentru care nici macar nu-i trebuie o scena.      Fragment din roman:       „Ridicandu-se de pe scaun, mama i-a spus vanzatorului ceva la ureche. Apoi s-a indreptat spre locul unde sunt pantofii pentru adulti si a inceput sa caute si ea.     Cum am vazut ca a plecat, l-am si intrebat pe vanzator daca are vreun tatuaj. Nu se stie niciodata care dintre oamenii mari are un tatuaj.     - Nu, a spus vanzatorul. Tu ai?     - Nu inca, am raspuns. Dar in curand voi avea.     Apoi s-a dus sa-mi mai aduca niste incaltari. Nu v-ar veni sa credeti cate perechi de pantofi aveau in magazinul acela! Imi obosisera picioarele de atata probat, iar capul ma durea de atata dez-ales.     In sfarsit, vanzatorul mi-a aratat o pereche de adidasi de baschet cu dungi, pe care i-a tinut ridicati.     - Asta este! a spus el. Astia sunt ultimii pe care-i avem.     In timp ce-mi lega sireturile, am observat ceva uimitor.     - Hei, stiti ca aveti chiar in varful capului un loc ca un cerc unde nu va creste parul? am intrebat.     - Da, a raspuns el. Stiu asta, mersi. Dar tu stii ca mirosi a berarie?      - Da, am spus. Stiu asta, mersi. O sa iau baschetii de inghetata de lamaie verde.     Vanzatorul a oftat:     - Stiu si asta, a spus el. Deja sunt in sacosa, la casierie. Mi-a spus mama ta ca pe aceia o sa-i alegi.     Apoi am mers la casa, unde ma astepta mama. Am strans din buze. Eram foarte suparata pe ea pentru ca a stiut ce voi face inainte ca eu sa stiu. Nu mai voiam sa vorbesc cu ea niciodata.     - Vrei sa vezi ce mi-am luat eu? a intrebat mama cand am iesit din magazin.     Mi-am tinut buzele tot lipite, dar am dat din cap ca da si am deschis si sacosa ei. Si in clipa aceea am uitat ca eram suparata pe ea.     - UAU! am exclamat.     - Chiar asa! a spus ea. Uau!     Ne-am oprit si nu ne-am mai putut lua ochii de la sandalele acelea mov extraordinare. Tocurile aratau si mai inalte, si mai subtiri, iar libelulele sclipeau in bataia soarelui ca niste smaralde. Erau asa de frumoase, ca deodata am simtit ca m-am vindecat de frica de lucrurile ascutite."