Printre arabii din sudul Irakului

Descriere

Autorul bestsellerului "Nisipurile arabe" In cei opt ani petrecuti la jumatatea secolului trecut in tinuturile mlastinoase de la confluenta Tigrului cu Eufratul, Wilfred Thesiger a ajuns sa-i inteleaga si sa-i admire pe locuitorii din aceasta zona si stilul lor de viata neschimbat de milenii. Calatorind din sat in sat cu canoea, Thesiger vede case din stuf cu o arhitectura impresionanta, canale si lacuri pline de pesti si pasari acvatice, insule plutitoare si turme de bivoli de apa, asista la vinatori de mistreti, la accidente, conflicte si vendete. Astfel ii cunoaste pe oamenii acestei regiuni, arabi curajosi, ospitalieri si loiali, care aveau sa sufere enorm de pe urma distrugerilor din timpul regimului lui Saddam Hussein. Cartea sa este un omagiu adus acestor oameni si o marturie tulburatoare despre o cultura si un ecosistem care astazi aproape ca au disparut. Din cuprins: La vinatoare de mistreti • Sosirea la Qabab • Primele impresii despre madani • In casa de oaspeti a lui Sadam • Bu Mughaifat, un sat din Mlastini • In inima Mlastinilor • Vrajbele in Mlastini • Falih Bin Majid • Moartea lui Falih • Familia lui Amara • Potopul din 1954 • Seceta din 1955 Traducere de Mihaela Negrila Fragment din cartea "Printre arabii din sudul Irakului" de Wilfred Thesiger "In casa de oaspeti a lui Sadam In anul precedent, citisem tot ce putusem despre madani. Era foarte putin. Singura carte parea a fi Haji Rikkan: Marsh Arab de Fulanain (S.E. Hedgecock), o descriere plina de simpatie a vietii unui arab din Tinutul Mlastinilor la sfarsitul Primului Razboi Mondial. In rest, nu am gasit decat referiri ocazionale la ei, toate deloc magulitoare, in diverse relatari despre campania din Mesopotamia. In mod cert, madanii aveau o reputatie proasta printre arabi si englezi deopotriva. In araba, cuvantul insemna locuitor din Adan sau campie, iar nomazii din desert il foloseau dispretuitor pentru a desemna oricare dintre triburile irakiene de pe fluviu, in timp ce agricultorii stabiliti de-a lungul cursurilor de apa il foloseau dispretuitor cu referire la locuitorii Mlastinilor. Toti arabii sunt snobi. Cu cat erau mai mari pretentifle unui trib de a fi de descendenta araba pura, cu atat ii dispretuiau mai mult membrii sai pe locuitorii Mlastinilor pentru originea lor incerta si cu atat se grabeau sa le impute toate formele de inselaciune si rautate. Si orasenii care calatoreau pe Tigru si Eufrat se temeau de ei, ii evitau si credeau tot ce auzeau rau despre ei. Reputatia lor era proasta chiar si printre britanicii din Irak — mostenire, banuiam eu, din Primul Razboi Mondial, cand, de la adapostul Mlastinilor, omorasera si jefuisera ambele tabere, fara discriminare. In putinii ani in care britanicii au administrat Irakul, consilierii politici au fost prea ocupati cu chestiuni mai urgente pentru a-si bate prea mult capul cu madanii. Mai multi dintre ei au Calatorit mult in Tinutul Mlastinilor, insa vizitele lor rareori durau mai mult de cateva zile. In ultimii ani, o serie de europeni din Basra si Bagdad venisera la vanatoare de rate salbatice, insa ei stateau la seicii mai instariti de la marginea Mlastinilor. Cat despre demnitarii irakieni, eram sigur ca nici unul dintre ei nu patrunsese in Mlastini mai departe decat era absolut necesar. Eu eram, probabil, primul outsider care avea atat inclinalia, cat si ocazia de a trai printre madani, ca unul de-ai lor. "