Simtul stilului

Descriere

In aceasta carte distractiva si instructiva, Pinker regandeste ghidul de utilizare a limbii in functie de exigentele secolului XXI. In loc sa deplanga declinul acesteia, sa ne plictiseasca cu povestile despre lucrurile care il scot din sarite sau sa recicleze edicte false din manualele de acum o suta de ani, Pinker aplica observatii patrunzatoare din stiintele limbajului si ale mintii, provocandu-ne sa cream o proza clara, coerenta si eleganta. Cartea este plina de exemple de proza moderna nemaipomenita sau, dimpotriva, infioratoare si, evitand tonul mustrator si gusturile spartane ale manualelor clasice, ne arata modul in care arta scrierii poate fi o forma de maiestrie delectabila si un subiect intelectual fascinant, de sine statator. Simtul stilului se adreseaza scriitorilor de toate felurile si cititorilor interesati de litere si literatura si  curiosi cu privire la modurile in care stiintele mintii pot ilumina felul in care limba functioneaza cel mai bine. O lucrare nemaipomenita! Doar Steven Pinker ar fi putut scrie aceasta carte minunata si slava cerului ca a facut-o. „Scrisul de calitate poate rasturna felul in care este perceputa lumea“, scrie el, iar Simtul stilului va rasturna modul in care va raportati la scrisul de calitate. Curiozitatea si incantarea lui Pinker ilumineaza fiecare pagina, iar atunci cand spune ca stilul poate face lumea mai buna, il credem. Patricia T. O'Connor, autoarea Woe Is I si co-autoarea Origins of the Specious Este bine sa avem o minte atat de vioaie si limpede ca a lui Pinker, care aduce ideile stiintei cognitive in atentia publicului. - Los Angeles Times Ce ganditor si scriitor superb este… Pinker este un star, iar lumea stiintei este norocoasa sa il aiba. - Richard Dawkins Pinker scrie ca un inger. - The Economist Curios, inventiv, neinfricat, neastamparat. - The New York Times Fragment din carte: Prin urmare, ca scriitori, ar trebui sa patrundem in mintea cititorilor nostri si sa fim atenti la cat de usor este sa revenim la jargonul limitativ si la abstractiunile personale. Dar aceste eforturi sunt si ele limitate. Nimeni nu are, si putini dintre noi ar dori-o, puterea clarviziunii care ne-ar expune gandurile personale ale tuturor. Pentru a scapa de blestemul cunoasterii, trebuie sa trecem dincolo de propriile noastre puteri divinatorii. Trebuie sa inchidem bucla, dupa cum spun inginerii, si sa primim un semnal de feedback din lumea cititorilor - adica sa aratam o ciorna unor oameni asemanatori cu publicul spre care tintim pentru a afla daca ne pot urmari. Suna banal, dar este, de fapt, profund. Psihologii sociali au descoperit ca suntem prea increzatori, uneori pana in pragul iluzionarii, in abilitatea noastra de a ghici ce cred alti oameni, chiar si cei care ne sunt cei mai apropiati. Numai dupa ce ii intrebam descoperim ca ceea ce e evident pentru noi nu e evident pentru ei. De aceea scriitorii profesionisti au editori. Tot din acelasi motiv, politicienii consulta sondajele de opinie, corporatiile organizeaza focus grupuri, iar companiile de pe internet folosesc testarea A/B, in cadrul careia incearca doua designuri ale unui site (versiunile A si B) si colecteaza date in timp real pentru a vedea care dintre ele primeste mai multe clicuri. Majoritatea scriitorilor nu isi pot permite focus-grupuri sau testari A/B, dar pot ruga un coleg de apartament, de munca sau un membru al familiei sa citeasca ce au scris si sa comenteze textul. Nu este nevoie ca recenzentii tai sa constituie un esantion reprezentativ din publicul-tinta. Deseori e suficient sa fie altcineva decat tine. Asta nu inseamna ca trebuie sa implementezi absolut toate sugestiile pe care le ofera. Fiecare comentator are propriul sau blestem al cunoasterii, laolalta cu fixurile, cu punctele moarte si nemultumirile sale, iar scriitorul nu le poate satisface pe toate. Numeroase articole academice contin concluzii care nu decurg din premise si digresiuni, in care autorii se blocheaza, la insistenta unui recenzent anonim care are puterea sa le respinga daca nu se conformeaza. Proza buna nu este niciodata scrisa de un comitet. Scriitorul trebuie sa o revizuiasca, drept reactie la un comentariu, cand acesta vine de la mai multi cititori sau cand scriitorul il gaseste justificat. Iar asta ne conduce spre un alt mod de a scapa de blestemul cunoasterii: arata-ti ciorna tie insuti, ideal dupa ce a trecut suficient timp ca textul sa nu mai fie familiar. Daca esti ca mine, te vei trezi gandind: "Ce am vrut sa spun prin asta?" sau "Cum se leaga asta?" sau, mult prea des, "Cine a scris porcariile astea?". Am auzit ca sunt scriitori care pot scrie un eseu coerent din prima, cel mult verificandu-l pentru a elimina greselile de tipar si pentru a mai adauga cate o virgula, inainte de a-l trimite spre publicare. Probabil ca nu esti unul dintre acestia. Majoritatea scriitorilor slefuiesc ciorna dupa ciorna. Eu rescriu fiecare propozitie de cateva ori inainte de a trece la urmatoarea si revizuiesc fiecare capitol de doua sau de trei ori inainte de a-l arata cuiva. Apoi, cu feedbackul la indemana, revad capitolul de doua ori inainte de a reface parcursul si de a slefui intreaga carte de cel putin doua ori. Abia apoi merge la corector, care o mai ia de doua ori la citit. "