Craii de Curtea-Veche

Descriere

    "Romanul lui Mateiu I. Caragiale, fiul cel mare al lui Ion Luca Caragiale, Craii de Curtea-Veche este una din acele carti rare care i-au pus in mare incurcatura pe criticii literari. Doua au fost dificultatile principale. Cea dintai priveste natura insasi a romanului, care nu intra in formula romanului realist, asa cum cerea traditia genului, de la Mara la Ion. Compus din mai multe naratiuni paralele, romanul sfida toate cliseele genului asa cum il interpreta critica interbelica. A fost nevoie de o mai mare toleranta pentru ca romanul lui Mateiu I. Caragiale sa fie omologat. Cealalta dificultate a fost legata de titlu: cine (ce) sunt Craii si cati la numar sunt ei. Cum se stie, asa ii boteaza Pena Corcodusa, cand ii intalneste in dreptul Curtii-Vechi, la doi pasi de strada Lipscani din Bucuresti. Nu va spun cine si cati sunt Craii. Formati-va singuri o parere, dupa ce cititi romanul!" - NICOLAE MANOLESCU     Fragment din volumul "Craii de Curtea-Veche" de Mateiu I. Caragiale:     ”Spre primavara plecarile acestea fura din ce in ce mai dese, sederile mai lungi.     Indata ce se intorcea, Pasadia ne poftea la pranz. Presupunand ca era cu putinta sa aiba de vorbit cu Pantazi, cu cari pe zi ce trecea se lega mai strans, si lucrari ce-i priveau numai pe dansii, luasem obiceiul ca, dupa cafea numaidecat, sa-i las un ceas-doua singuri, cum facea Pirgu.     Plecam odata cu acesta, nu insa fara a avea grija sa ma informez, inainte de a ajunge la poarta, incotro voia s-o apuce, pentru ca s-o iau in partea dimpotriva. Ma intreba odata unde ma duceam. Ii spusei ca la Academie.     — Nu stiam, zise, ca s-a redeschis si ma mir cum de n-am aflat si eu. Au sa se arza iar, sa vezi. Biliardul a cazut de la moda; un „trei-benti", un „pul-secret" nu mai joaca decat alunarii si e pacat: erau jocuri dragute.     Se agata sa vie si el. Il lamurii ca nu de Academia de biliard era vorba, ci de Academia Romana. Se interesa ce cautam acolo si fu sincer dezamagit cand ma auzi ca mergeam sa citesc. Ma dojeni.     — Nu te mai lasi, nene, odata de prostii? Pana cand? Ce-ti faci capul ciulama cu atata citanie, vrei sa ajungi in doaga lui Pasadia? Ori crezi ca daca ai sa stii ca el cine l-a mosit pe Mahomet sau cum il chema pe al cari a scos intai crucea la Boboteaza e mare scofala? Nimic; cu astea te usuci. Adevarata stiinta e alta: stiinta vietii de cari habar n-ai; aia nu se invata din carti. Se vorbea astazi, inainte sa vii, ca te-ai apucat sa scrii un roman de moravuri bucurestene si m-am tinut sa nu pufnesc de ras. Ba nu zau; dumneata si moravuri bucurestene! Chinezesti poate, pentru ca in chestia asta esti chinez; cum ai sa cunosti moravurile cand nu cunosti pe nimeni?; mergi undeva, vezi pe cineva? Afara numai daca ai de gand sa ne descrii pe noi, pe Pasa, pe mine, pe Panta; cu altcineva nu stiu sa ai a face; a! da, Poponel, amicul. Ei, daca ai merge in case, in familii, s-ar schimba treaba, ai vedea cate subiecte ai gasi, ce tipuri! Stiu eu un loc.     Ii luai inainte:     — La Arnoteni, adevaratii Arnoteni.”