Tantra, suprema intelegere
Descriere
Tantra - suprema intelegere Conversatii despre Calea Tantrica din Cantecul Mahamudrei de Tilopa Literal, Mahamudra inseamna „marele gest” sau „gestul suprem”, ultimul pe care il poti face, dincolo de care nimic nu mai este posibil. Este starea fiintei tale atunci cand nu esti separat de Întreg. Mahamudra inseamna un orgasm total, in comuniune cu Universul. Daca ai iubit pe cineva si ai simtit vreodata o topire si o contopire, cei doi nu mai sunt doi. Trupurile raman separate, dar ceea ce exista intre trupuri se transforma intr-un pod, un pod de aur, si starea de doi dinauntru dispare; o singura energie a vietii vibreaza la ambii poli. Daca ti s-a petrecut asta vreodata, atunci poti intelege ce este Mahamudra. De milioane si milioane de ori mai adanca, de milioane si milioane de ori mai inalta este Mahamudra. Este un extaz total, resimtit prin comuniunea cu Întregul, cu Universul. Este topire in sursa vietii. Tilopa transmite prin cantec sa devii ca un bambus gol: nimic pe dinauntru. Si deodata, atunci cand esti un bambus gol, buzele divine te cuprind, bambusul gol devine un flaut si cantecul incepe – acesta este Cantecul Mahamudrei. Tilopa a devenit un bambus gol, divinul s-a revelat si cantecul a inceput. Nu este cantecul lui Tilopa; este cantecul Experientei Supreme insesi. Fragment din cartea "Tantra, suprema intelegere" de Osho "Cand tu devii cea mai adanca vale a receptivitatii, cele mai inalte varfuri ale constiintei iti pot fi revelate. Doar o vale poate primi un varf. Un discipol ar trebui sa fie absolut feminin, receptiv, ca un pantece. Doar atunci poate avea loc un astfel de fenomen asa cum va avea loc in acest cantec. Tilopa este maestrul, Naropa este discipolul si Tilopa spune: Mahamudra este dincolo de toate cuvintele si simbolurile, dar pentru tine, Naropa, sincer si loial, trebuie spusa aceasta... Este dincolo de cuvinte si de simboluri, dincolo de toate cuvintele si de toate simbolurile. Deci cum poate fi spus? Daca este cu adevarat dincolo de toate cuvintele si simbolurile, cum poate fi spus? Deci exista vreo cale? Da, exista o cale; daca exista un Naropa, exista o cale; daca exista cu adevarat un discipol, exista o cale. Depinde de discipol daca acea cale va fi gasita sau nu. Daca discipolul este atat de receptiv incat a renuntat la propria minte, el nu mai judeca din perspectiva binelui si a raului. Nu mai are o minte a lui, si-a predat mintea sa maestrului, el este doar receptivitate, un vas gol gata sa primeasca orice i se da in mod neconditionat; atunci cuvintele si simbolurile nu mai sunt necesare, atunci ceva poate fi cu adevarat oferit. Poti asculta si regasi aceasta printre cuvinte, poti citi printre randuri, atunci cuvintele sunt doar o scuza. Adevaratul fenomen nu poate fi exprimat in cuvinte."