Toti fiii presedintilor

Descriere

— Trebuie sa ocupam toate institutiile de stat, sa-i blocam. Ministere, primarii, gari, posta, sa-i paralizam, criminalii dracului. In filme asa se face, hai si noi. — Daca trag in noi? — Aia care-au murit aseara nu s-au gandit asa, hai sa actionam. Dialogul asta se purta in dimineata de 22 decembrie 1989, in Piata Rosetti, intr-un grup de pusti, majoritatea elevi sau studenti. Era ora noua jumatate-zece, Piata Universitatii era inca blocata de elevi de la scoala de militieni, militari in termen, militieni de-a binelea si securisti. Dinspre Titan si Militari venisera cateva mii de muncitori, unii cu pancartele de la manifestatiile de 23 August sau de 1 Mai, de pe care acoperisera cu vopsea pasaje de lozinci, cu steaguri gaurite. „Oamenii muncii” zbierau, agitau pumnii, amenintau cu betele de steag, dar intre ei erau si militiano-militaro-securisti. Nu incepusera violentele. Eu si prietenii mei ne apropiasem in fata la Intercontinental de un grup de militieni juvenili de la Baneasa si incercasem sa-i luam la sentiment cu texte de genul „si voi sunteti romani”, „aveti acasa parinti si frati”si alte d-astea. Idila s-a intrerupt cand a venit un tablagiu lung si desirat, cu un caine lup agitat, prins in lesa. A zis: „Ba carati-va, daca-i scot botnita lu asta si-i dau drumul pe voi va face franjuri!”. Ne-am retras spre Rosetti, sa regandim tactica de lupta. Cea mai apropiata institutie a statului din zona era Ministerul Agriculturii, pe care am luat hotararea eroica sa-l ocupam. Un prim obstacol era un lant cu lacat pus pe o poarta masiva din fier. — Serbanica, stai vis-a-vis, ia ba o panza da bomfaier d-acasa. Sobolanii dinauntru nu misca, s-au cacat pe ei de frica! (…) — E al dracu de gros, bre, har, har, har… Iesiti bre afara si deschideti-ne, ca discutam altfel daca nu… Ai dracu lasi… — Hai, ca incet incet se duce, har, har, har, haar. Inca nitel… har, har, zbing. Ia Danut lantul sa avem cu ce sa ne aparam! (…) Ajunsi in curte ne-am dus la usa cea mare de la intrarea in cladire si am constatat ca e incuiata. Racnetele catre securistii misteriosi din interior, pornind de la treburi de tipul „captatio benevolentiae” pana la amenintari cu moartea si justitia dreapta a poporului nu au avut niciun efect. Pana la urma, am continuat asaltul victorios cu un tarnacop si un topor, gasite oportun la un rastel contra incendiilor, cum erau pe vremea aia, aflat in curte. Dupa vreun sfert de ora, eram inauntru, unde domnea o liniste suspecta. Dusmanul nu se arata de nicaieri. Peste alte 10 minute, facusem primele victime, niste portrete clasice ale lui Ceausescu (varianta „intr-o ureche”) gasite in oarece birouri ramase descuiate. Am jucat nitel sarba pe mutra carmaciului. La etajul doi sau trei, nu mai tin minte, am gasit o usa capitonata cu catifea visinie, pe care scria „Cabinet ministru”. Am apasat pe clanta, era inchis, asa ca am presupus, absolut firesc, faptul ca inauntru ne astepta o mare confruntare cu o hoarda de nomenclaturisti inarmati pana-n premolari.