Misiune la Beijing.Confesiunile unei foste maoiste
Descriere
In 1973, Jan Wong - una dintre putinii occidentali admisi la Universitatea din Beijing si maoista infocata - da pe mana autoritatilor comuniste o alta studenta. Motivul: tanara chinezoaica ii ceruse ajutorul ca sa fuga in America. Dupa treizeci de ani, chinuita de remuscari, Jan Wong se intoarce la Beijing in cautarea lui Yin Luoyi, femeia a carei suferinta ii bantuie constiinta. Dar primul soc pe care il traieste este orasul in sine: in locul atmosferei Revolutiei Culturale, pe care si-o aminteste atat de bine, Jan Wong descopera un fief al consumerismului: arhitectura de avangarda, localuri extravagante, apartamente sic. Unul dintre cele mai vechi orase ale lumii este acum unul dintre cele mai moderne. Misiune la Beijing este sinteza a trei povesti fascinante: drumul lui Wong de la vinovatie la impacare, drumul lui Yin de la dizgratie la respectabilitate si uluitorul drum al Beijingului de la comunism la capitalism. Jan Wong s-a nascut in 1953, la Montreal, Canada. A absolvit Universitatea McGill, Universitatea de la Beijing si are un masterat in jurnalism de la Universitatea Columbia. A plecat prima oara in China in 1972, ramanand sase ani, timp in care a invatat dialectul mandarin si a studiat istoria Chinei. Renegandu-si simpatiile maoiste de tinerete, Jan Wong s-a intors in Canada, dar a revenit in China intre anii 1988 si 1994, pe post de corespondent pentru Globe and Mail. In 1989, s-a aflat in ploia de gloante din Piata Tiananmen, scapand apoi cu bine dintr-o tentativa de rapire. Prima ei carte, Red China Blues: My Long March From Mao to Now (1996), a fost nominalizata printre primele zece carti ale anului de revista Time si este in continuare interzisa in China. Jan Wong s-a intors la Beijing in 1999, pentru a filma un documentar si a-si scrie cea de-a doua carte, Jan Wong’s China: Reports from a Not-So-Foreign Correspondent.