Sotron

Descriere

   Comparat cu Ulise al lui James Joyce, Sotron a devenit un roman-cult al secolului XX, revolutionind toate aspectele naratiunii traditionale si plasindu-se la extrema celei mai indraznete aventuri artistice. Protagonistii Sotronului, intelectualul argentinian Oliveira, spirit lucid, framintat si sfisiat deopotriva de mistere existentiale, si iubita sa Maga, intruchipare poetica a nonconformismului grefat pe un farmec natural vesnic reinnoit, se intilnesc, se iubesc, se resping, se pierd si se cauta, se regasesc, traindu-si cu extrema intensitate dramatica lor poveste de dragoste, sublimata intr-un simbol al miticei perechi Orfeu-Euridice, in atmosfera Parisului anilor ’60.    „Soarta celui care nu il citeste pe Cortazar e pecetluita. Va suferi de o boala grava, invizibila, care, in timp, poate avea consecinte ingrozitoare. Ceva asemanator cu ceea ce poate pati un om care nu a mincat niciodata piersici. Va deveni din ce in ce mai trist… si, probabil, incet-incet, isi va pierde parul.” (Pablo Neruda)    „Julio Cortazar este un spirit extraordinar de alert pentru tot ceea ce se dezvaluie in fiinta umana ca dimensiune miraculoasa.” (Mario Vargas Llosa)    „Mesajul paradoxal al lui Cortazar, care ia forma unui pasionant si enigmatic exercitiu de libertate, este ca totul exista intr-o carte.” (Haroldo de Campos)    Traducere din limba spaniola de Tudora Sandru Mehedinti     Fragment din romanul "Sotron" de Julio Cortazar:       „De la fereastra camerei lui de la etajul doi, Oliveira vedea curtea cu fintina arteziana, firicelul de apa, sotronul desenat de numarul 8, cei trei copaci care faceau umbra razorului de muscate si iarba, precum si gardul foarte inalt care ascundea casele de pe strada. Numarul 8 juca sotron aproape toata dupa-amiaza, era de neinvins, numerele 4 si 19 ar fi vrut sa-i cistige Cerul, dar in zadar, piciorul numarului 8 era o arma de mare precizie, o aruncare in patrat, pietricica ateriza intotdeauna in pozitia cea mai prielnica, ceva extraordinar. Noaptea sotronul imprastia un fel de fosforescenta slaba si lui Oliveira ii placea sa-l priveasca de la fereastra. In patul lui, cedind efectului unui centimetru cub de Hipnosal, numarul 8 o fi adormit ca o barza, stind in mintea lui intr-un picior, lansind piatra cu aruncaturi simple si inefabile, spre a cuceri un cer care parea sa-l dezamageasca indata ce-l cistiga. „Esti de un romantism insuportabil", isi zicea Oliveira pregatind mate. „Pe cind pijamaua roz?" Avea pe masa o scrisorica de la Gekrepten cea nemingiiata, deci nu te lasa sa pleci decit simbata, dar asta n-o sa fie viata, iubitule, eu nu ma impac cu gindul sa stau singura atita vreme, daca ai vedea camaruta noastra. Punind ceaiul pe pervazul ferestrei, Oliveira scoase un pix din buzunar si raspunse la scrisoare. In primul rind, exista telefon (urma numarul); in al doilea rind, erau foarte ocupati, dar reorganizarea n-o sa dureze mai mult de doua saptamini si atunci se vor putea vedea cel putin miercurea, simbata si duminica. In al treilea rind, i se termina ceaiul. „Scriu de parca m-ar fi bagat la inchisoare", se gindi in timp ce iscalea. Era aproape unsprezece, in curind avea sa-i vina rindul sa-l inlocuiasca pe Traveler, care facea de garda la etajul trei. Bind inca o gura de ceai, reciti scrisoarea si lipi plicul. Prefera sa scrie, telefonul era un instrument descumpanitor in miinile lui Gekrepten, nu intelegea nimic din ce i se explica.     In pavilionul din stinga se stinse lumina de la farmacie. Talita lesi in curte, incuie (putea fi vazuta foarte limpede in lumina cerului instelat si fierbinte) si se apropie nehotarita de fintina arteziana. Oliveira fluiera incetisor, dar Talita continua sa priveasca firicelul de apa si chiar duse un deget in chip experimental si-l tinu un moment in apa. Apoi traversa curtea, calcind nepasatoare peste sotron, si disparu sub fereastra lui Oliveira. Totul fusese oarecum ca in pinzele Leonorei Carrington, noaptea cu Talita si sotronul, o intretaiere de linii ignorindu-se, un firicel de apa intr-o fintina. Cind silueta in roz se ivi de pe undeva si se apropie incet de sotron, fara sa indrazneasca sa calce peste el, Oliveira intelese ca totul revenea la ordinea dinainte, ca in mod necesar silueta in roz va alege o piatra neteda din multele pe care numarul 8 le ingramadea la marginea razorului si ca Maga, fiindca Maga era, isi va indoi piciorul sting si, cu virful pantofului, va proiecta pietricica in primul patrat al sotronului. Vedea de sus pletele Magai, linia rotunjita a umerilor si cum isi ridica pe jumatate bratele ca sa-si mentina echilibrul, in timp ce intra in primul patrat cu sarituri mici, arunca pietricica in al doilea (si Oliveira tremura, caci pietricica fusese pe punctul sa iasa din sotron, o neregularitate a dalelor o opri la marginea celui de-al doilea patrat), intra usurel si raminea o secunda imobila, ca un flamingo roz in penumbra, inainte de a apropia incet piciorul de piatra, calculind distanta ca s-o faca sa treaca in al treilea patrat.”