Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism si unicitatea „Soah“-ului
Descriere
Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism si unicitatea „Soah“-ului Dupa publicarea Cartii negre a comunismului, un ziarist a declarat ca cele 85 de milioane de victime nu afectau prin nimic idealul comunist, fiind doar o regretabila ratacire... Dupa Auschwitz, a continuat el, nu mai poti fi nazist; dar dupa lagarele sovietice poti ramane comunist. Acest om, care vorbea cu sinceritate, nu realiza ca ideea comunista pervertise pana intr-atat principiul realitatii si principiul moral, incat putea intr-adevar supravietui celor 85 de milioane de cadavre, in vreme ce ideea nazista se prabusise sub povara victimelor sale. Crezand ca vorbeste ca un om onest, idealist si intransigent, rostise o fraza monstruoasa. Comunismul este mai pervers decat nazismul pentru ca nu-i cere omului sa faca in mod constient pasul moral al criminalului si pentru ca se serveste de spiritul de justitie si de bunatate, prezent pe intregul glob, ca sa raspandeasca peste tot raul. - ALAIN BESANCON Traducere de Mona Antohi Fragment din volumul "Nenorocirea secolului" de Alain Besancon: "EXECUTIA JUDICIARA Comunismul foloseste in general doua forme de condamnare la moarte, utilizate doar in mod accesoriu de nazism. Prima este executia judiciara. Nazismul nu a practicat-o impotriva evreilor, de vreme ce, in ochii sai, ei nu apartineau speciei umane si nu depindeau deci de nici o „justitie". A utilizat-o impotriva opozantilor, membrilor Rezistentei, partizanilor, dupa o examinare mai mult sau mai putin sumara — dar realista — a faptelor. In comunism, executia (impuscare, glonte in cap, spanzurare) trebuie in principiu sa urmeze unui examen judiciar, pentru ca „poporul" sau reprezentantul sau (un organ al partidului) sa recunoasca si sa condamne dusmanul declarat sau ascuns. Executiile, sumare la inceput, au capatat deci treptat o forma judiciara pe masura ce aparatul (prokuratura) se perfectiona. In asa-numita epoca a „marii terori", care a inceput in 1934, marturisirea era cautata, obtinuta prin diverse mijloace, dintre care cel mai simplu si mai raspandit era tortura. Particularitatea acestei perioade a fost ca majoritatea persoanelor arestate — adeseori pentru a completa cota de arestari hotarata dinainte — erau total straine de capetele de acuzare: fie ca erau pasive si incapabile sa se opuna in vreun fel, fie ca erau sincer devotate comunismului, nutrind pentru Stalin toata dragostea si veneratia ce li se pretindeau. De unde teama chinuitoare care coplesea intreaga populatie. De unde si sentimentul de cosmar si de nebunie, pentru ca aceasta nu reusea sa inteleaga rationalitatea imensei masini de zdrobit si ucis. Oamenii se asteptau sa fie arestati pentru ca vedeau cum le dispar vecinii in tacere, unul cate unul, iar noaptea, avand pregatita sub pat bocceaua de detinut, ciuleau urechea la pasii de pe scara. Majoritatea tarilor comuniste, democratii populare din Europa si mai ales din Asia, au traversat perioade de acest gen. Avem motive sa credem ca Hitler a inspirat ideea „marii terori". „Noaptea cutitelor lungi" (1934), aceasta epurare-fulger a partidului nazist, a facut poate opt sute de victime. Stalin a marit aceasta cifra de mai bine de o mie de ori. FOAMETEA Foametea, spre deosebire de penurie, care este constanta, e un spectru recurent ce insoteste istoria regimurilor comuniste. Poate fi observata in URSS, China, Etiopia, Coreea. In cea mai mare parte a timpului, foametea este o consecinta a politicii comuniste. O caracteristica esentiala a acestei politici este de a-si extinde controlul asupra totalitatii subiectilor. Nu e admisibil ca taranii sa fie lasati sa se organizeze spontan departe de controlul puterii. Prin expropriere si obligarea lor de a intra in cadrele artificiale ale colhozului, ale comunei populare, se creeaza automat o criza de subzistenta.”
