Dansul privighetorii de primavara

Descriere

Dansul privighetorii de primavara este o minutioasa cronica a crepusculului unei lumi si o melancolica poveste de dragoste. Plecand de la un amanunt istoric real, Kyung-sook Shin construieste odiseea tinerei Yi Jin, care aminteste de Memoriile unei gheise. Romanul, al cincilea semnat de Kyung-sook Shin, singura femeie careia i s-a decernat Man Asian Literary Prize, a cunoscut un succes fulminant atat in Coreea, cat si in China. Ultimii ani ai regatului Joseon, prins in inclestarea marilor puteri si a intereselor acestora in Peninsula Coreeana. Yi Jin, orfana, ajunge printr-o intamplare la Curtea regala si cucereste cu prospetimea si dragalasenia ei inima reginei, care ii va deveni protectoare. Minunata dansatoare, de o mare frumusete si inteligenta, educata in spiritul fidelitatii absolute, Yi Jin este cea mai credincioasa slujitoare a suveranei. Franta, prospera si efervescenta in plina Belle Epoque. Primul sau reprezentant diplomatic in indepartatul regat coreean, Victor Collin de Plancy, este un tanar temerar, iubitor de cultura orientala, colectionar, fascinat de tara in care ajunge si mai cu seama de dansatoarea de la Curtea regala care vorbeste frantuzeste. Contrar tuturor cutumelor, Victor primeste permisiunea de a o lua pe Yi Jin in Europa si o introduce in rafinata societate pariziana, unde ii cunoaste, printre altii, pe Emile Guimet, Felix Regamey si Guy de Maupassant, carora le castiga admiratia. Dar Yi Jin e dominata, inainte de orice, de devotamentul neconditionat pentru regina machiavelica si insingurata si nu ezita sa-si sacrifice pasiunea in fata iubirii filiale. Traducere de Diana Yuksel     Fragment din romanul "Dansul privighetorii de primavara" de Kyung-Sook Shin:     "Propunerea lui Maupassant ii lua prin surprindere. Cei prezenti se privira unii pe altii si, in timp ce incepeau sa susoteasca intre ei, doamna Planchard, care se afla sub o arcada, facu un pas inainte. Cu mainile impreunate in fata, femeia deschise gura si spuse cu calm:      — Se afla aici o doamna venita tocmai din regatul Joseon.     Joseon? Lumea incepu iar sa se foiasca. Privirile se indreptara spre Jin.     — Vorbeste bine limba franceza. Ce parere ati avea daca ar continua domnia sa lectura?     Jin tresari surprinsa si o privi pe doamna Planchard, care ii zambea cu prietenie. Apoi isi intoarse privirea spre Maupassant. Privirile lor se intalnira. Scriitorul isi aseza mai bine ochelarii si spuse:      — Mi-ar placea si mie sa aud vocea doamnei.     Jin privi spre Victor. Si el era la fel de surprins, dar ii sopti ca nu putea refuza intr-o asemenea situatie. Ba chiar o indemna spunandu-i „Esti cea mai in masura sa faca asta”.     Jin se indrepta spre mijlocul salii, cu senzatia ca paseste pe apa. Maupassant se ridica si ii oferi scaunul lui, iar el ramase in picioare alaturi. Planchard se apropie sa o prezinte, cum facuse si cu scriitorul.      — Doamna vine dintr-o tara indepartata, din misteriosul regat Joseon, aflat la capatul continentului asiatic. Am auzit ca era cea mai buna dansatoare de la Curtea regala.     Cand Planchard spuse ca Jin era dansatoare, in public se produse iar rumoare. Maupassant alesese dinainte fragmentele pentru lectura. La fiecare pagina era cate un semn. Fragmentul pe care i-l indica lui Jin era cel in care Jeanne nastea. Jin se aseza cu cartea in maini.     „Avu o strafulgerare de bucurie, un avant spre o fericire noua, abia inmugurita.”     La inceput vocea ii tremura putin, dar isi recapata repede siguranta obisnuita. Susotelile se stinsera brusc si in sala se lasa o tacere de mormant. Toti cei prezenti fura surprinsi sa o auda pe tanara cu ochii negri, venita dintr-o tara de care nici nu auzisera, citind din romanul frantuzesc.     „Intr-o clipa se simti usurata, linistita, fericita cum nu mai fusese niciodata. Inima si carnea ei se trezeau la viata: se simtea mama.”     Jin deveni pe deplin acaparata de lectura.     „Vru sa-si vada copilul. Nascut inainte de vreme, nu avea nici par, nici unghii. Dar cand vazu larva aceea miscandu-se, cand o vazu deschizand gura si scancind, cand atinse acea starpitura mototolita, schimonosita, vie, o cuprinse o fericire fara margini si intelese ca era salvata, la adapost de orice deznadejde, ca avea acum ce sa iubeasca, sa iubeasca la nesfarsit.”     Vocea calma a lui Jin incepu sa tremure. Maupassant, care inchisese ochii pentru a putea sa asculte in liniste, isi ridica usor pleoapele si o privi.     Vocea ei delicata si usor tremurata ii facu pe toti sa ciuleasca urechile. Vocea aceasta cristalina, ca scurgerea unor picaturi de roua, parca ii dojenea pe barbatii din roman, care tratau femeile ca pe un bun propriu, le inselau increderea si le faceau promisiuni pe care nu le tineau. Si parca o incuraja pe Jeanne, eroina ranita de sot si mai tarziu de propriul fiu, care cauta un nou sens al vietii in moliciunea nou-nascutului.     Cand Jin facu o pauza, cineva izbucni in aplauze. Il urmara apoi si altii, ca intr-un val, si sala rasuna de aplauze. Intre toti, Maupassant aplauda cel mai indelung. Se apropie de Jin, care astepta in picioare dupa ce incheiase lectura, si o imbratisa soptindu-i:     — Parca ati fi autoarea romanului, madame!”