Omul cu trei minti si alte basme cu talc

Omul cu trei minti si alte basme cu talc

Descriere

     „A fost odata…“ Asa incepe orice basm, fie in forma originala, fie in forma culta, fie… repovestit. Basmele din acest volum sunt repovestite de Razvan Nastase si nu pierd nimic din tesatura magica a versiunilor pe care le-au cules candva cativa mari scriitori si folcloristi romani. Razvan Nastase este la randul sau scriitor, iubeste literatura pentru copii si stie ca astazi, in epoca neologismelor, unele cuvinte s-au invechit atat de tare, incat cei mici nu le-ar intelege de indata. Asa ca, repovestite, prescurtate si adaptate, basmele vor fi negresit citite. Sunt la fel de incantatoare si la fel de ­captivante ca acum o suta, ori poate o mie de ani. Cum nu e carte frumoasa de basme care sa nu fie ilustrata, are si cea pe care o cititi acum, cu desene de Yanna Zosmer.       Razvan Nastase (n. 1984) este absolvent al Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti, Sectia romana-engleza, si detine o diploma de master in teoria si practica editarii. A debutat in 2005 cu volumul de poezie Joc si asteptare si a fost prezent in antologia 1984 — Ultima generatie a comunismului romanesc, coordonata de Ion Manolescu. A tradus peste 20 de carti din engleza, ­dintre care unele au aparut la Curtea Veche Publishing, in colectiile de literatura dedicate copiilor. Din 2006 semneaza cronica de carte in revistele Romania literara, Contrafort, Noua Literatura, Observator cultural, Dilema Veche si articole de turism si calatorie in Adevarul.     Cuprins: • Sarea in bucate - repovestire dupa un basm cules de Petre Ispirescu • Omul cu trei minti - repovestire dupa un basm cules de I.G. Sbiera • Fata de imparat si pescarul - repovestire dupa un basm cules de Alexandru Vasiliu • Tinerete fara batranete si viata fara de moarte - repovestire dupa un basm cules de Petre Ispirescu • Babele si mosnegii scapati de la moarte - repovestire dupa un basm cules de I.G. Sbiera • Norocul si mintea - repovestire dupa un basm cules de Constantin Radulescu Codin • Fata mosului cea cuminte - repovestire dupa un basm cules de Petre Ispirescu • Baba nesatioasa - repovestire dupa un basm cules de Dumitru Stancescu • Omul de omenie nu piere - repovestire dupa un basm cules de Ion Pop Reteganul • Bine e omul la casa lui! - repovestire dupa un basm cules de G. Dem. Teodorescu • Imparateasa inteleapta - repovestire dupa un basm cules de Dumitru Stancescu • Numai cu vitele se scoate saracia din casa - repovestire dupa un basm cules de Petre Ispirescu • Cei trei talhari - repovestire dupa un basm cules de I.G. Sbiera

Pe aceeași temă

Răzvan Năstase