Mica tara

Descriere

Bestseller absolut in Franta si distins cu nenumarate premii, Mica tara este o poveste zguduitoare, pe fundalul genocidului din Rwanda si al razboiului civil din Burundi, despre inocenta copilariei strivite de valurile brutale ale istoriei. In 1992, Gabriel, in varsta de zece ani, traieste o copilarie idilica in Bujumbura, capitala micii tari africane Burundi, impreuna cu tatal sau francez, mama rwandeza si cu sora lui mai mica. Din nefericire, lumea sa se prabuseste doi ani mai tarziu, odata cu genocidul din aprilie–iulie 1994, cand in Rwanda populatia tutsi este masacrata. In urma acestei tragedii, mama lui Gabriel isi pierde mintile si vietile tuturor se vor schimba radical. Gabriel si sora lui vor pleca in Franta cu un elicopter trimis ca sa-i salveze. Dupa douazeci de ani insa, Gabriel se va intoarce in Burundi, incercand sa regaseasca o lume pe care o crezuse pierduta pentru totdeauna.   Mica tara ofera o viziune despre lume care nu este politica, ci poetica, incercand sa surprinda toata frumusetea si oroarea vietii. - Le Figaro Abia mai tarziu mi-am dat seama ca Burundi este o tara saraca. In copilarie, nu realizam saracia din jur, asa ca a fost important sa vorbesc despre asta in roman. Baietelul care traia in acea tara era protejat de o cu totul alta lume, o lume a cartilor lui. O lume care s-a naruit. - Gael Faye Fragment din cartea "Mica tara" de Gael Faye: "Aveam opt ani cand a izbucnit razboiul in Rwanda. Eram chiar la inceputul clasei a doua. Auziseram la RFI ca rebelii - care erau numiti Frontul Patriotic Rwandez (FPR) - au atacat pe neasteptate Rwanda. Aceasta armata a FPR-ului era formata din copii de refugiati rwandezi - generatia Mamei si a lui Pacifique - care veneau din tarile limitrofe: Uganda, Burundi, Zair... Mama a inceput sa danseze si sa cante de bucurie, auzind vestea. Nu o vazusem niciodata asa de fericita. Dar bucuria ei a fost de scurta durata. Peste cateva zile, aflarn ca murise Alphonse. Alphonse era celalalt frate al Mamei, fratele mai mare si mandria Bunicii. Un om stralucit. Inginer licentiat in chimie-fizica, absolvent al celor mai bune universitati din Europa si America. Alphonse, cel care imi dadea lectii de matematica si care imi insuflase dorinta de a deveni mecanic. Tata tinea mult la el. Spunea: „Daca s-ar gasi zece oameni ca Alphonse in Burundi, ne-am transforma in Singapore cat ai clipi." Alphonse era premiantul clasei, dar avea atitudinea relaxata a unei loaze. Tot timpul glumea, ne tachina, ne gadila la subrat si ii placea sa o necajeasca pe Mama, sarutand-o pe gat. Iar cand radea el, se umplea de veselie sufrageria Bunicii. Plecase pe front fara sa anunte pe nimeni si fara sa lase nici macar o scrisoare. Putin le pasa rebelilor de diplomele lui. Pentru ei, era un soldat ca oricare altul. Murise ca un brav ostean pentru o tara pe care nu o cunostea, in care nu pusese piciorul niciodata. Murise acolo, in noroi, pe campul de lupta, pe o pajiste de manioc, laolalta cu cei care nu stiau nici sa socoteasca, nici sa scrie si nici sa citeasca. Uneori, cand bea un pic mai mult, Alphonse cadea in butoiul cu melancolie al copiilor de exilati. Intr-o zi, a inceput sa vorbeasca despre inmormantarea sa, de parca ar fi avut o presimtire. Spunea ca isi doreste o petrecere mare cu clovni, jongleri si haine viu colorate ca in piata din centru, cu scuipatori de foc si discursuri solare, in orice caz, fara recviemuri apasatoare, rugaciunea dreptului Simeon si fete de inmormantare. In ziua in care l-am ingropat pe nenea Alphonse, Pacifique si-a luat chitara si i-a cantat melodia preferata, despre un fost soldat care denunta absurditatea razboiului. Un cantec dupa chipul lui Alphonse, amuzant la suprafata si trist in profunzime. Dar Pacifique nu l-a putut duce pana la capat, nu l-au tinut coardele vocale.  Acum, Pacifique se hotarase si el sa plece la razboi. Ii vorbise Bunicii despre planul sau. Si, duminica dimineata, dupa ce ne-am intors de la slujba si ne-am asezat la masa, Mama a intrat direct in subiect. - Pacifique, ne facem griji pentru tine. Profesorul Kimenyi a luat legatura cu Bunica. E adevarat ca nu te mai duci la Saint-Albert? - Toti rwandezii din generatia mea sunt pe front. Ma pregatesc si eu, surioara! - Trebuie sa ai rabdare! Acordurile de pace vor da roade. Am fost acum zece zile la Kigali, la matusa Eusebie, oamenii spera si cred ca lucrurile se pot indrepta prin mijloace politice. Mai asteapta, te rog! - Nu am deloc incredere in extremistii astia! Guvernul rwandez una spune comunitatii internationale si, de fapt, in tara, militiile primesc in continuare arme, presa instiga la violenta, se comit masacre si asasinate premeditate. Politicienii tin discursuri pline de ura, indeamna populatia sa ne haituiasca si sa ne arunce in raul Nyabarongo. Trebuie sa ne organizam si noi. Sa fim gata de lupta, daca acordurile de pace nu vor fi respectate. Sansa noastra de a supravietui, surioara!"