In apararea femeii cavernelor

Descriere

De ce mitul „barbatului-vanator" e doar un mit? De ce femeia a fost cea care a jucat rolul esential in dezvoltarea speciei noastre? Cum am dobandit capacitatea de a compune muzica complexa sau de a citi? Raspunsul la intrebarile de baza ale neurologiei se gaseste in remarcabilele cercetari asupra creierului si asupra felului in care a evoluat acesta, prezentate in cartea de fata in care un neorolog prezinta viziunea sa asupra evolutiei – modul in care a evoluat sistemul nostru nervos si cum aceasta evolutie a modelat specia, capacitatile noastre, bolile pe care le avem si calea prin care am ajuns ceea ce suntem azi. Diferite aspecte ale acestei teme sunt ilustrate cu vignete clinice despre niste pacienti interesanti si uneori de-a dreptul stranii, selectate din experienta clinica a autorului. Harold Klawans a fost neurolog si profesor de neurologie si farmacologie la Rush Medical College. A scris numeroase articole si carti despre tulburarile extrapiramidale, neurofarmacologie si istoria medicinei. Potrivit acestei teorii, „barbatul-vanator" a dezvoltat unelte din ce in ce mai eficiente pentru vanatoare, rezultatul direct fiind suprematia asupra restului animalelor. Aceste unelte – concepute de barbati, folosite de barbati in cadrul activitatii masculine a vanatorii – ar fi constituit marele avantaj biologic al omului in lupta pentru supravietuire. Omul pesterilor si mamutul lanos s-au luptat sa supravietuiasca Epocii de Gheata. Omul a reusit. La fel si mamutul lanos. Dar apoi omul a mesterit o arma secreta si, bingo!, s-a zis cu mamutul. Confectionand unelte mai bune, barbatul a schimbat jocul. Apoi a tras femeia dupa el, poate nu chiar de par, dar cu siguranta nu ca pe un partener egal in evolutia speciei. Asa arata un model creat de barbati, despre barbati si pentru barbati. - Harold Klawans   CUPRINS: Prefata  Partea intai: Evolutia functiilor cognitive    1. In apararea femeii cavernelor. Fereastra de oportunitate pentru invatare    2. Acea Lucy a mea. Localizarea dominantei manuale si vorbirii    3. Darul vorbirii. Frank Morrell si tratamentul afaziei epileptice dobandite    4. Minerii de la extractiile de mangan. Preconfigurati pentru miscare    5. N‑am citit niciodata subtitrarea filmelor care mi‑au placut. Arhitectura lecturii    6. Unul dintre aceste obiecte nu se potriveste cu celelalte. Cum a schimbat alfabetizarea creierul .   7. Muzica rasuna neincetat in capul nostru. Dar pe unde vine ea?  Partea a doua: Vulnerabilitatile creierului: moartea celulara programata, prionii si durerea   8. Pranzul meu cu Oliver. De ce dimineata aceea a fost diferita de toate celelalte dimineti    9. Doua randuri de creieri. Ceva vechi, ceva „nou"    10. Fenomenul de anticipatie. Pana la a treia generatie si mai departe    11. Pustnicul din Thief River Falls. Despre prima mea intalnire cu un eponim   12. Vaci nebune si piete nebune. Gheata‑9 si evolutia nondarwinista a omului si a bolilor    13. Ce s‑o fi intamplat cu puiul de Neanderthal? Un gand de incheiere Fragment din cartea "In apararea femeii cavernelor" de Harold Klawans: "Azi, aceia dintre noi, care-si petrec viata incercand sa inteleaga boala Parkinson, accepta ideea ca aceasta nu este atat de idiopatica pe cat credeam la inceput. Schimbarea conceptiei noastre vechi a pornit de la un grup de pacienti tineri, de douazeci de ani, care au facut un parkinsonism sever si chiar fatal dupa ce si-au bagat singuri in vena un drog sintetizat special pentru ei. Nu s-a gandit nimeni ca ar fi un Parkinson clasic, idiopatic. Ne-am trezit cu un esantion de pacienti tineri suferind de o boala noua. Visul oricarui epidemiolog. Un vis care n-ar fi ramas fara rezultate. Parkinsonul acestor pacienti s-a dovedit a fi provocat de o substanta pe care si-au injectat-o, numita MPTP (metil-fenil-tetra-hidropiridina). Descoperirea aceasta, ca o toxina facuta de om poate sa produca o boala care mimeaza clinic cele mai multe (daca nu toate) dintre trasaturile esentiale ale Parkinsonului idiopatic, a fost cheia progresului nostru in intelegerea bolii. In cei doisprezece ani scursi de la momentul primei observatii, tot mai multe cercetari au vizat identificarea toxinei sau toxinelor din mediu vinovate de aparitia bolii Parkinson. Cu toate acestea, cercetarile nu au avut succes si probabil ca nici nu vor avea, chiar daca se bazeaza pe o abordare epidemiologica. Cercetarile au fost practic efectuate la fel ca orice cercetare de tipul acesta. Cautam suspecti, prin metode de rutina, in cadrul unor abordari traditionale. Procesul aduce mai mult cu scenele finale din Casablanca decat cu cercetarea inovativa: Ilsa se urca impreuna cu sotul ei in avionul pentru Portugalia. Maiorul Strasser ajunge la aeroport cu intentia de a opri decolarea. Rick insa iI impusca. Dupa care ramane cu pistolul fumegand in mana. Apar jandarmii. Acestia asteapta ordinele capitanului Renault. „Cautati-i pe suspectii de serviciu", le spune acesta. Jandarmii pleaca sa adune suspectii, si de ce n-ar face-o? Suspectii de serviciu comit rnajoritatea infractiunilor din Casablanca. Avionul decoleaza, iar Rick si capitanul Renault pleaca sa se alature Frantei Iibere, o plimbare de o mie sase sute de kilometri. Asadar, cercetarea noastra asupra cauzelor Parkinsonului a ignorat multe caracteristici ale bolii, deoarece acestea ii eliminau din calcul pe „suspectii de serviciu" si metodele noastre obisnuite de evaluare a acestora. Va reamintesc ca suspectii despre care vorbesc nu se gaseau Ia aeroport. Si nici nu tineau arme fumegande in maini. Orice ipoteza conform careia una sau mai multe toxine din mediu contribuie semnificativ la aparitia Parkinsonului idiopatic trebuie sa se confrunte cu o serie de observatii. In primul rand, toxina respectiva trebuie sa fie prezenta in mediu dinainte de 1817, anul primei descrieri precise a bolii. Asta elimina orice pesticid sau insecticid organic inventat de om. Acestia nu existau in anii 1880 si 1890, cand boala devenise frecventa. Putem arunca la gunoi toate cercetarile asupra acestui tip de poluanti. In al doilea rand, din moment ce Parkinsonul apare peste tot in lume, toxina ar trebui sa se gaseasca oriunde. Putem, deci, exclude toxinele care nu se gasesc in toata lumea, cum ar fi manganul. Nu traim intr-o lume de mineri in mine cu mangan si nici de sudori cu electrozi de mangan. Cu alte cuvinte, cauza trebuie sa fie ubicua, de vreme ce Parkinsonul idiopatic a fost diagnosticat la indivizi din medii complet diferite. In al treilea rand, toxina nu trebuie sa creasca in concentratie, din moment ce nu exista nicio dovada ca prevalenta parkinsonismului idiopatic ar fi in crestere."