Merita sa mori
Descriere
"Urmarea teribilului 61 de ore… Lee Child este unul dintre marii povestitori ai genului thriller." – The Times In „tinutul porumbului" din Nebraska exista un mister sinistru… iar Jack Reacher se trezeste direct implicat in el. Mai intai, se pune rau cu clanul Duncan, care a terorizat si domina intregul tinut. Dar ceea ce nu-l lasa pe Reacher sa plece este cazul nerezolvat, vechi de decenii, al unui copil disparut. Cei din clanul Duncan vor ca Reacher sa dispara – si nu incearca sa ascunda doar secretele din trecutul lor. Caci, oricat de periculosi ar fi, ei se afla doar pe treapta de jos a unei adevarate retele a criminalitatii, extinse pe o jumatate de glob. Pentru Reacher, ar fi fost mult mai logic sa fuga cat mai departe de necazul care-l paste. Insa, pentru fostul politist militar, asa ceva e imposibil. "Jack Reacher este un outsider singuratic, intr-o masura si mai mare decat Lisbeth Salander, eroina trilogiei Millennium a lui Stieg Larsson. Amandoi sunt razbunatori care actioneaza dominati de instincte atavice." - The Sunday Times "Nu te apuca sa citesti acest roman daca n-ai mai mult timp la dispozitie, pentru ca e greu sa-l lasi din mana… Lee Child reuseste sa creeze un suspans incredibil." – Associated Press Lee Child este unul dintre cei mai mari autori de thrillere din lume. Cartile sale se afla constant pe liste de bestselleruri de ambele parti ale Atlanticului si sunt publicate in peste o suta de tari. Dupa doua dintre romanele sale au fost realizate ecranizari de exceptie: Jack Reacher, bazata pe romanul One Shot, si Jack Reacher: Sa nu te intorci niciodata, care a fost lansata in toamna anului 2016. La Editura Trei, au aparut sapte romane din seria Jack Reacher: Scoala de noapte, 61 de ore, Convinge-ma!, Ghinioane si incurcaturi, Personal, Urmarit si Sa nu te intorci niciodata!. Fragment din romanul "Merita sa mori" de Lee Child: „Reacher scoase din buzunar Glockul iranianului, se repezi la portiera soferului, trase brusc de ea si, dandu-se un pic in spate, indrepta pistolul spre cel aflat la volan. In general, nu era un fan al arestarilor spectaculoase, dar experienta indelungata il invatase ce manevre dadeau rezultate in cazul unor subiecti socati si imprevizibili, asa ca tipa: DA-TE JOS DIN MASINA DA-TE JOS DIN MASINA DA-TE JOS DIN MASINA, cat de tare putea, si putea indeajuns de tare, dupa care Reacher se napusti asupra lui, tragandu-l cu forta din masina, trantindu-l si tintuindu-l cu fata la asfalt, cu genunchiul infipt in salele individului, proptindu-i teava pistolului in ceafa, in tot acest timp tipand NU MISCA NU MISCA NU MISCA, neuitand sa se uite peste umar, dupa alte lumini. Nu erau alte lumini. Nimeni nu venea. Nu existau intariri. Individul nu daduse telefon. Planuise sa actioneze singur, ca sa nu imparta gloria cu nimeni. Conform asteptarilor. Reacher zambi. Firea omeneasca. Scena era linistita. Nimic de auzit, in afara de ralantiul rabdator al Malibu-ului. Nimic de vazut, in afara de farurile inalte care luminau acostamentul indepartat. Aerul era incarcat de mirosuri de cauciuc ars, frane incinse, benzina si ulei. Jucatorul de fotbal statea complet nemiscat. Era si greu sa se miste, avand in spinare toata greutatea lui Reacher si un pistol infipt in ceafa, prin minte perindandu-i-se imaginile vazute la televizor cu arestari facute de echipele SWAT. Poate ca fusesera reportaje reale. Din cand in cand, si baietii de la tara sunt arestati, la fel ca oricare altii. Si lucrurile se derulasera extrem de rapid, numai intuneric, harmalaie, imagini incetosate si panica, destul ca individul sa nu fi apucat sa-i vada fata lui Reacher sau sa-l recunoasca dupa descrierea din atentionarile sefilor Duncan. Poate ca tanarul nu apucase sa puna lucrurile cap la cap si acum astepta ca un civil cuminte sa-i explice politistului ca e nevinovat, asa cum fac oamenii in general. Ceea ce lui Reacher ii crea o problema minora. Pentru ca urma sa faca tranzitia de la o arestare pe care individul se poate s-o fi considerat legitima direct la ceva despre care tanarul ar fi stiut sigur ca e o incercare totalmente ilegala de rapire. Si era vorba de ditamai matahala. Un metru nouazeci si opt sau chiar mai mult. Peste o suta treizeci de kilograme. Era imbracat cu o geaca de fotbal mare si rosie si blugi largi ca niste salvari. Incaltarile erau mari ca niste barci. — Spune-mi cum te cheama, zise Reacher. Barbia, buzele si nasul individului erau lipite de asfalt. — John, spuse el icnit, cu un mormait, o expiratie slaba, linistita si nedeslusita. — Nu Brett? intreba Reacher. — Nu. — Asta-i bine. Reacher isi muta greutatea, intoarse capul individului, ii infipse Glockul in ureche si-i vazu albul ochilor. — Stii cine sunt? — Acum stiu, spuse tipul culcat la pamant.”
