Ramasitele zilei

Descriere

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura • Autor distins cu Booker Prize pentru literatura Aparut in Anglia, in 1989, romanul a primit in acelasi an prestigiosul Booker Prize si a fost transpus cinematografic, in anul 1993, de regizorul James Ivory, intr-un film de exceptie, avindu-i ca protagonisti pe Anthony Hopkins si Emma Thompson. Ramasitele zilei este o tulburatoare poveste de dragoste pe fundalul Angliei aflate in pragul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Personajul central, Stevens, se identifica in asemenea masura cu indatoririle sale de „majordom absolut” in conacul lordului Darlington, incit nu se lasa tulburat nici de dramaticele evenimente la care asista din umbra, nici de moartea tatalui, nici de pierderea singurei fiinte iubite, frumoasa si inteligenta menajera a familiei, care, intuind sensibilitatea bine ascunsa in dosul pozei de o corectitudine desavirsita a lui Stevens, incearca zadarnic sa-i insufle putina caldura. Abia spre sfirsitul vietii, acesta realizeaza ca o existenta plasata exclusiv sub semnul datoriei este, de fapt, o existenta ratata si ca el insusi nu e altceva decit o ramasita a unui trecut fictionalizat. Un roman stralucitor, o poveste pe cit de frumoasa, pe atit de cruda. - Salman Rushdie Ramasitele zilei se sprijina ferm pe rafinamentul narativ si pe dozajul impecabil al vocii unui autor cu adevarat impresionant. - Julian Barnes O opera de o tristete inefabila, o tragedie rescrisa sub forma unei comedii de moravuri. - Chicago Tribune Ramasitele zilei este un vis de carte: comedia de moravuri devine, aproape ca prin farmec, un studiu profund al psihologiei individuale intr-o perioada istorica dintre cele mai tragice. - The New York Times Book Review Traducere din limba engleza de Radu Paraschivescu Fragment din romanul "Ramasitele zilei" de Kazuo Ishiguro:   „Ea a pus vaza pe masa in fata mea si apoi, uitindu-se din nou de jur imprejur prin camaruta, a spus: — Daca doriti, domnule Stevens, as putea sa va aduc si citeva taieturi de prin reviste. — Domnisoara Kenton, iti apreciez amabilitatea. Insa aceasta nu este sala de spectacole. Ma bucur sa ma pot amuza cit mai putin posibil. — Bine, domnule Stevens, dar nu trebuie sa tineti camera atit de austera si lipsita de culoare. — Pina acum m-am simtit perfect in ea asa cum este, domnisoara Kenton, desi apreciez ca te-ai gindit la ea. De fapt, daca tot ai venit, aveam de discutat cu dumneata o anumita problema. — Adevarat, domnule Stevens? — Da, domnisoara Kenton, o chestiune minora. Intimplator am trecut ieri prin dreptul bucatariei si te-am auzit spunindu-i cuiva William. — Chiar asa, domnule Stevens? — Intocmai, domnisoara Kenton. Te-am auzit rostind de citeva ori numele „William". Pot sa intreb cui i te adresai cu acest nume? — Pai, cred ca ma adresam tatalui dumneavoastra, domnule Stevens. Presupun ca nu mai exista nici un alt William in aceasta casa. — E o greseala usor de comis, am spus, zimbind discret. Te-as putea ruga, domnisoara Kenton, ca pe viitor sa i te adresezi tatalui meu cu „domnule Stevens"? Daca te referi la dinsul vorbind cu o terta persoana, atunci poate vei binevoi sa-i spui „domnul Stevens senior" spre a-l deosebi de mine. Iti sint foarte recunoscator, domnisoara Kenton. Acestea spuse, m-am intors la hirtiile mele. Dar, spre surprinderea mea, domnisoara Kenton nu a plecat. — Iertati-ma, domnule Stevens, a rostit ea dupa o clipa. — Da, domnisoara Kenton. — Ma tem ca nu inteleg prea bine ce spuneti. Pina acum am fost obisnuita sa ma adresez servitorilor pe numele lor de botez si nu vad de ce as face altfel in aceasta casa. — O greseala absolut explicabila, domnisoara Kenton. Cu toate acestea, daca vei analiza mai atent situatia, vei putea sa iti dai seama ca este impropriu ca o persoana ca dumneata sa vorbeasca „de sus" cuiva ca tatal meu. — Tot nu sint lamurita unde vreti sa ajungeti, domnule Stevens. Vorbiti de o persoana ca mine insa, din cite stiu, eu sint intendenta acestei case, pe cita vreme tatal dumneavoastra este ajutor de majordom. — Dinsul este, desigur, ajutor de majordom conform postului, asa cum spui. Dar sint surprins ca spiritul dumitale de observatie nu te-a ajutat inca sa intelegi ca in realitate este mai mult decit atit. Mult mai mult. — Fara indoiala ca am fost extrem de neatenta, domnule Stevens. Nu am observat decit ca tatal dumneavoastra este un ajutor de majordom capabil si m-am adresat in consecinta. Probabil ca a fost foarte iritat cind cineva ca mine i s-a adresat astfel. — Domnisoara Kenton, din tonul dumitale reiese limpede ca pur si simplu nu te-ai uitat cu atentie la tatal meu. Daca ai fi facut-o, ai fi priceput imediat ca faptul ca o persoana de virsta si cu situatia dumitale i se adreseaza spunindu-i „William" este cu desavirsire impropriu. — Domnule Stevens, poate ca nu sint intendenta de multa vreme, insa as spune ca in perioadele in care am ocupat acest post calitatile mele au atras o serie de aprecieri foarte generoase.”