Accident la teleportare

Descriere

    Nominalizat la MAN BOOKER PRIZE 2012       Daca n-ai mai facut sex de o gramada de vreme, chestia asta ti se pare cel mai ingrozitor lucru. Dar daca traiesti in Germania anilor 1930, probabil ca nu e asa. Pentru Egon Loeser insa nu exista nicio consolare – ghinionul lui in materie de sex il poarta din teatrele experimentale berlineze in barurile pariziene unde se bea absint si pana in laboratoarele de fizica din Los Angeles. Si in tot acest timp incearca sa rezolve doua mistere: pactul cu Diavolul a fost intr-adevar cel care a pus capat vietii eroului sau Adriano Lavicini, cel mai mare scenograf al secolului al XVII-lea, creatorul asa-numitului Aparat de Teleportare? Si de ce un tip atat de atragator, inteligent si modest ca el nu poate – macar din cand in cand – sa se bucure de o partida de amor?     "Trecut, prezent si viitor – toate se impletesc in senzationalul roman al lui Beauman, care depaseste granitele genurilor literare." – The Guardian   "Un roman extraordinar – extraordinar de ingenios, de indraznet, de straniu." – Time       Potrivit revistei Granta, Ned Beauman este unul dintre cei mai buni romancieri britanici tineri. S-a nascut in 1985 si a studiat filosofia la Cambridge. Romanul sau de debut, Boxer, Beetle, a fost distins cu National Jewish Book Award si Writer’s Guild of Great Britain Award. Totodata a fost nominalizat la Desmond Elliott Prize si Guardian First Book Award. Ned Beauman are resedinte la Londra, Berlin, Istanbul si New York.      Fragment din romanul "Accident la teleportare" de Ned Beauman:       „De pe un raft dintr-un colt se holbau cateva dintre mastile pictate obscen din notoria productie de student a lui Blumstein, Furtuna, pe care toata lumea pretindea mereu ca o vazuse desi se jucase doua seri cu douazeci de ani in urma intr-un teatru de marimea unui iglu.     — Vreau doar sa rezolvam asta.     — Nu e prima data cand vii aici sa te plangi de prietenul nostru comun, a spus Blumstein. Daca v-ati putut ierta unul pe celalalt pentru „Accident la Teleportare", va puteti ierta si pentru orice s-o fi intamplat acum.     S-a lasat intr-unul dintre fotoliile negre, dreptunghiulare ale lui Gugelhupf si i-a facut semn lui Loeser spre un altul, dar acesta a ramas in picioare.     — De data asta n-am venit sa ma smiorcai. Vorbesc serios. M-a injunghiat pe la spate.     — Cum asa?     — N-are rost sa-ti spun toata povestea sordida. Ideea e ca nu mai putem colabora. Dar venind incoace mi-am dat seama ca oricum e mai bine asa. L-ai auzit in aceste ultime cateva luni? Brusc a hotarat ca Lavicini trebuie sa fie despre nazisti. Piesa noastra nu e despre nenorocitii de nazisti. Neoexpresionismul nu-si pierde timpul cu politica. Am cazut de acord asupra acestui lucru.     — Am cazut de acord in 1929, a zis Blumstein.     — Si?     — Cu tot respectul cuvenit pentru Echivalenta, lucrurile se schimba. Iti dai seama macar ca luna trecuta au inchis Bauhaus? E foarte greu sa am o conversatie cu tine despre asta pentru ca tu nu citesti ziarele, dar in vremuri ca astea mi se pare ca un artist are anumite responsabilitati.     — De acord. Intr-un moment in care atmosfera Berlinului este si mai poluata cu discutii politice decat de obicei, trebuie sa oferim publicului nostru cateva guri de aer proaspat.     — Daca ai fi auzit ce se spune despre evrei...     — Ce-as crede atunci? Ca toti o sa fiti ridicati maine de niste asasini?     — Nu, sigur ca nu, dar... Blumstein s-a oprit si s-a batut nefericit de cateva ori cu mana dreapta pe umarul stang. Nu aveam de gand sa-ti spun, Egon, dar eu si Adolf lucram la un mic proiect al nostru.     — Ce vrei sa spui?     — O simpla mostra despre ce se petrece in Germania. Ce se petrece astazi, nu ce s-a petrecut la sfarsitul secolului al XVII-lea. Ceva ce putem scrie si repeta si pune in scena in cateva luni si pe care oamenii chiar vor vrea sa vina sa-l vada.     Loeser era atat de socat, ca tot ce i-a trecut prin minte sa intrebe a fost:     — Cine o sa faca scenografia?     — N-o sa fie nicio scenografie. Nimic altceva decat niste drapaje negre. Asa cum faceam imediat dupa razboi.     Loeser s-a gandit la tot ce invatase de la barbatul mai in varsta si la tot ce-i datora. Asta nu scuza nimic.     — Asadar, dupa trei ani de munca, abandonam Lavicini.     — Nu exista niciun motiv sa nu revenim la Lavicini in viitor, dar acum...     — Of, la naiba cu asta.     Blumstein a sarit in sus si l-a urmat pe Loeser afara din casa.     — Egon, te rog, incearca sa intelegi. S-ar putea sa ma insel in legatura cu toate astea, sper ca ma insel, dar deocamdata nu simt ca as avea de ales.”