O undita pentru bunicul meu

Descriere

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Scrise in anii ’90, povestirile lui Gao Xingjian se inspira din fragilitatea vietii, a iubirii si din puterea obsedanta a memoriei. In „Templul Desavirsitei Compasiuni”, teama acuta, cu origine misterioasa, a povestitorului umbreste fericirea deliranta a unei excursii in luna de miere. In „Crampe”, un barbat scapa ca prin urechile acului de inec, dar descopera uimit ca nimeni nu i-a simtit lipsa. In „Accidentul“, un autobuz loveste un biciclist; apoi, ca intr-un film, urmarile haotice ale accidentului se pierd in linistea unui colt de strada si toata lumea pare sa ignore cele abia petrecute. In fabula care da titlul volumului, povestitorul incearca „sa se despovareze de dorul de casa”, dar se trezeste pierdut intr-un labirint al amintirilor din copilarie, in care secventele si persoanele narative se amesteca, in care ea devine pe nesimtite tu, intr-un vertij al fluxului constiintei. Peste tot sint prezente portrete psihologice covirsitoare, cu sperante nerostite si frici care tradeaza prezenta nesfirsita a trecutului in viata personajelor. CUPRINS: • Templul Desavarsitei Compasiuni • In parc • Accidentul • Crampe • O undita pentru bunicul meu • Clipe Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in anul 2000   Gao Xingjian si-a petrecut mare parte a carierei cautind o limba literara si o forma care sa fie in acelasi timp moderna si traditionala, cu alte cuvinte, o voce care sa insemne ceva mai mult decit o reinterpretare a modernismului occidental. Gao a incercat sa obtina acest efect combinind relaxarea structurala specifica literaturii chineze traditionale cu obsesia stilistica occidentala pentru subiectivitate si instrainare. - The Guardian Povestitorii lui Gao Xingjian se plimba ca intr-un vis pe aleea senzatiilor si a memoriei. - The Boston Globe Cu detalii precise si sugestii discrete, O undita pentru bunicul meu e cea mai buna carte de proza a lui Gao Xingjian aparuta pina acum in traducere. - Kirkus Reviews Aceste povestiri delicate, pline de evocari ofera o proba a scriiturii lui Gao Xingjian. - Publishers Weekly Fragment din volumul "O undita pentru bunicul meu" de Gao Xingjian:   „Imi amintesc ca, odata, m-am impiedicat si am rupt undita aceea, care era comoara cea mai de pret a bunicului. Odata, cand bunicul a vrut sa mearga la pescuit, m-am oferit sa-i car undita. Am luat-o pe umar si am inceput sa alerg cu ea inainte. N-am fost atent si poc, am cazut in nas! Undita s-a izbit de fereastra unei case, iar bunicul s-a necajit asa de tare, ca mai avea putin si izbucnea in plans. A mangaiat undita franta la fel cum mangaia bunica rogojina ei cea rupta, o rogojina impletita din sfori de bambus, pe care cei din familia noastra dormisera nu stiu cate nopti la rand. Amandoua erau de un rosu inchis, de culoarea agatelor. Bunica nu ma lasa sa dorm pe rogojina aceea, spunea ca daca dorm pe ea, s-ar putea sa ma ia cu durere de burta, dar ea insasi dormea, fiindca spunea ca se putea plia. Am vrut si eu sa incerc pe furis, dar cum am dat s-o pliez s-a rupt. Desigur ca nu am indraznit sa-i spun asta bunicii, ci spuneam doar ca nu cred ca se putea plia. Bunica insa spunea ca este o rogojina dintr-o specie deosebita de bambus verde si ca rogojinile din acel soi de bambus se pot plia, iar eu nu voiam sa ma iau la sfada cu dansa, caci imbatranise si imi parea rau de ea. Daca spunea ca se poate plia, ei bine, atunci se poate plia, numai ca in locul in care incercasem s-o pliez eu se rupsese. In fiecare an, vara, gaura aceea se facea tot mai mare, iar ea astepta mereu sa vina un om sa-i repare rogojina. A asteptat astfel multi ani la rand, dar omul care repara rogojini tot n-a venit. I-am spus ca probabil nu se mai indeletnicea nimeni cu acest mestesug, ca asteptase deja destul si mai bine si-ar fi cumparat una noua. Bunica insa nu vedea lucrurile astfel, ea spunea ca cu cat era mai veche, cu atat era mai buna. Si ea era intocmai, cu cat imbatranea se facea mai buna si mai vorbareata, repeta mereu aceleasi lucruri. Bunicul, dimpotriva, cu cat imbatranea, cu atat se facea mai scump la vorba (...)”