Anatomia ambiguitatii
Descriere
Anatomia ambiguitatii. Procesul estetizarii corpului in balet Cand spectacolul s-a sfarsit si cade cortina, balerinului nu-i ramane decat nostalgia perfectiunii. Pentru o clipa, a evadat din istoria profana si s-a conectat la sacralitatea artei. „Iar restul e tacere”, o tacere exploziva si populata de fantasme. - Violeta Zonte Fragment din cartea "Anatomia ambiguitatii" de Denisa Badea "Caracterul national al baletului nu este dat, asa cum s-ar putea crede, de o asociere directa si precisa a unei companii cu o natiune sau cu originea etnica a celor ce o compun, ci de o practica pornita dintr-un spatiu geografic si cultural, care poate ajunge sa stea pe propriile picioare. Pastrand pasii si matricea baletului clasic, Ballets Russes si-a alimentat experimentele din practica teatrala a lui Stanislavski si Meyerhold (Garafola, 1998, viii), pentru a incerca includerea in repertoriu a formelor de expresie ale modernismului - simbolism, cubism, futurism, constructivism, ceea ce presupune impregnari estetice consistente din intreaga cultura europeana, Claude Debussy, Pablo Picasso, Henri Matisse fiind doar cateva nume care au colaborat cu compania formata de impresarul Serghei Diaghilev. Cautandu-si mereu echilibrul intre traditia din care provenea si formele avangardei de la inceputul secolului al XX-lea, este corect a afirma ca. Ballets Russes a fost o companie a intregului mapamond. Revenind la „corpul profan", acest corp care ajunge sa fie selectat de marile scoli de balet ale lumii isi atribute, daca ne este permisa sintagma, o „a doua cetatenie", devenind un corp ce domiciliaza, din punct de vedere artistic, intr-un spatiu global al dansului, multietnic si multicultural, si care are, dincolo de denominatiile diferitelor traditii de practica, granite fluide. Asa cum am observat pana in acest moment, „corpul profan" nu poate fi tabula rasa, ci este un corp cu un anumit construct psiho-emotional, social, cultural, cu elemente favorizante baletului, chiar daca, din punct de vedere genetic si estetic, aceste elemente pot fi puse sub semnul intrebarii. Subiectul atras de arta dansului clasic, doritor in a urma o cariera artistica, isi va supune „corpul profan" la o serie de preselectii, in vederea admiterii la o scoala profesionista de balet, lasandu-se supus analizei critice."
Comandă Cartea
Pe aceeași temă
Denisa Badea
Irinel Andrei Axente,Denisa Livia Baldean,Gabriela Cristina Frentiu,Gheorghe Liviu Zidaru,Andrei Axinte