35 de kile de speranta

Descriere

Din clipa in care trece pragul gradinitei, copilaria fericita a micului Gregoire se transforma intr-un adevarat cosmar. Chestiile sforaitoare cu care il piseaza educatorii si profesorii nu-i intra in cap orice-ar face, colegii isi bat joc de el, iar parintii il cicalesc si-l cearta fara incetare. Singurul loc in care micul Gregoire se simte in largul sau este atelierul bunicului Leon, unde pasiunea lui pentru mesterit il ajuta sa construiasca tot felul de lucruri ingenioase – un detector de oase pentru catei, o masina de descojit banane... Totusi, cind nepotul ramine repetent pentru a doua oara si nici o scoala nu vrea sa-l mai primeasca, bunicul nu-i mai tine partea si il zgiltiie zdravan. Abia atunci micul Gregoire se trezeste si vede ce dezastru e viata lui. Dar totul se poate repara daca muncesti pe brinci si ai multa speranta... vreo 35 de kile! Traducere din limba franceza de Alexandra Cozmolici Virsta recomandata: 12+ Fragment din carte: "Dar altfel... Cui ii place cu adevarat scoala? Nimanui. Si cine n-o poate suferi deloc? Nici aici nu-s foarte multi. Ba da. Cei ca mine, carora li se spune codasi si care sunt complet scarbiti.  Ma trezesc cu cel putin o ora inainte sa sune ceasul si, in ora aia, simt cum mi se face din ce in ce mai greata. Cand dau sa cobor din patul meu etajat, mi-e atat de greata, ca mi se pare ca sunt pe un vapor in larg. Micul dejun e un chin. De fapt, nu pot sa inghit nimic, dar fiindca mama ma tot bate la cap, infulec niste paine prajita. In autobuz, greata se transforma intr-un ghem foarte tare. Daca ma intalnesc cu colegii si vorbim despre Zelda, de exemplu, imi mai trece putin, dar daca sunt singur, ma termina. Cel mai rau e cand ajung in curte. Ce ma scarbeste cel mai tare e mirosul scolii. Anii trec si locurile se schimba, dar mirosul ramane acelasi. Un miros de creta si tenisi transpirati care imi pune un nod in gat si-mi intoarce stomacul pe dos.  Ghemul incepe sa cedeze pe la patru si dispare cu totul cand deschid usa camerei mele. Il simt din nou cand ajung ai mei acasa si se-apuca sa ma intrebe ce am facut in ziua aia si sa-mi scotoceasca prin ghiozdan dupa agenda si dupa carnetul de note, dar nu la fel de puternic, pentru ca m-am obisnuit deja cu crizele lor. "