Edda. Povesti din mitologia nordica

Descriere

Edda reprezinta o excelenta introducere in lumea vechilor zei nordici, la fel de fascinanta si de bogata precum universul mitologic grecesc sau egiptean. Acest text contine atat cosmogonia din perspectiva popoarelor nordice, cat si cele mai cunoscute istorisiri despre Odin, Thor, Loki si ceilalti zei. Spectaculosul, aventura, crearea si distrugerea lumii zeiesti se impletesc aici intr-un text expresiv si dinamic, patruns pe alocuri de umor, dar si de o complexitate surprinzatoare. Mitologia nordica, asa cum o cunoastem astazi, este cuprinsa si ea aproape exclusiv in paginile acestor manuscrise. Dintre toate textele medievale islandeze, cel care contribuie decisiv la cunoasterea ei este Edda lui Snorri Sturluson (1179-1241). Autorul este un aristocrat carturar din prima jumatate a secolului al XIII-lea, chiar o figura politica de prim rang in Islanda vremii sale, precum si la curtea regilor norvegieni. Exista mai multe lucrari care au iesit probabil de sub pana sa, in special cu caracter istoriografic, dar Edda este cu siguranta opera sa fundamentala. Este interesant de remarcat ca tema acestei lucrari nu este propriu-zis mitologia, ci poezia, Snorri concepand-o ca pe un tratat complet de poetica autohtona. Intr-adevar, poezia nordica traditionala dateaza de dinaintea sosirii crestinismului si poseda o bogata zestre de vocabular poetic si reguli prozodice complicate. Aceasta traditie poetica fiind amenintata cu disparitia in fata noilor mode literare de sorginte europeana, Snorri isi propune in Edda s-o consemneze pentru posteritate si mai ales pentru viitoarele generatii de poeti, dorind sa incurajeze transmiterea acestui adevarat mestesug traditional.     Fragment din volumul "Edda. Povesti din mitologia nordica" de Snorri Sturluson:       „Pe un urias care locuia in Taramurile Uriasilor il chema Norfi sau Narfi si avea o fiica pe care o chema Noaptea. Ea era neagra si intunecata, dupa cum ii era neamul. Ea i-a fost data de sotie unui barbat pe care il chema Naglfari, iar fiul lor s-a numit Aud. Dupa el, ea fu data de sotie lui Anar, iar fiica lor s-a numit Pamant. La urma a primit-o de sotie Delling, din Neamurile Zeilor, iar fiul lor era Zi. Acesta era luminos la chip si frumos, dupa neamul tatalui sau. Tatal Tuturor ii lua pe Noapte si pe fiul ei, Zi, si le dadu doi cai si doua care, si apoi ii trimise pe bolta cereasca. Acolo alearga ei mereu in carele lor de jur imprejurul Pamantului, de la rasaritul Soarelui la apus si inapoi la rasarit. Noapte calatoreste cu un cal pe care il cheama Coama-de-Chiciura si care in zorii fiecarei zile acopera pamantul cu roua din picurii zabalei sale. Zi are un cal pe care il cheama Coama-Lu-itoare, caci coama lui face sa straluceasca tot vazduhul si pamantul.     Gangleri spuse atunci: „Cum carmu-este Tatal Tuturor mersul Soarelui si al stelelor?" Cel Inalt spuse: „Era un om pe care il chema Mundilfari si care avea doi copii. Ei erau atat de frumosi si de chipesi, incat pe fiu il boteza Luna si pe fiica, Soare pe care o dadu de sotie unui om pe care il chema Glen. Insa pe zei ii manie asa o indrazneala si ei ii luara pe cei doi copii si ii aruncara pe cer. Lui Soare ii dadura sarcina de a mana bidiviii ce trag carul Soarelui, cel plamadit de ei pentru luminarea taramurilor lumii din topitura ce sarea in afara din Taramul Muspell. Cei doi bidivii se numesc Arvak si Alsvid. Sub greabanul lor zeii pusera foale care sa ii racoreasca, iar dupa invatatura unora aceasta se cheama carbune de fier (?). Luna carmuieste mersul Lunii si domneste peste schimbarile Craiului Nou si Lunii Pline. El rapi de pe Pamant doi copii, ce se numesc Bil si Hljuki, pe cand veneau de la fantana numita Byrgir si carau in spate un butoi ce se cheama Saeg si prajina ce se cheama Simul. Pe tatal lor il chema Vidfinn. Acesti copii il insotesc pe Luna, dupa cum se vede si de pe Pamant.”