Defecti

Descriere

Primul roman YOUNG ADULT semnat de Cecelia Ahern Celestine North, eroina principala a romanului, se poate mandri cu o viata perfecta. Este o fiica exemplara, toti profesorii si colegii o plac si este iubita celui mai fermecator baiat din liceu, Art Crevan. Dar, intr-o zi, ajunge intr-o situatie care o determina sa actioneze din impuls, nesocotind toate regulile societatii perfecte in care traieste. Prin urmare, va fi pedepsita si va trebui sa suporte consecintele sfidarii ei. Ar putea merge la inchisoare. Sau, mai rau, ar putea fi insemnata. Ar putea fi acuzata ca este Defecta. „Un roman captivant pe care ti-e foarte greu sa il lasi din mana“ (School Library Journal), „Defecti” a fost publicat deja in 15 tari si deschide seria cu acelasi nume, semnata de autoarea bestsellerului „P.S. Te iubesc”.   „Tot ce scrie Cecelia Ahern vine din inima”, noteaza „Sunday Tribune” si este confirmat de succesul international al scriitoarei. A scris aceasta poveste cu dragoste, cu pasiune, dar si cu furie, incercand sa transmita un mesaj foarte puternic pentru publicul tanar: niciunul dintre noi nu este perfect, a fi om inseamna a avea defecte. Romanul deschide usa de acces catre o societate distopica, in care perfectiunea este obligatorie. Cei care iau decizii gresite, necalculate, Defectii, sunt insemnati cu fierul incins. De asemenea, Defectii trebuie sa poarte o banderola cu litera rosie „D” pe maneca tot timpul, pentru a putea fi identificati in public si dati drept exemplu. In acest context, atitudinea de revolta a unei adolescente ar putea sa o coste viata.   „Cecelia Ahern atrage atentia asupra capcanelor in care poate cadea omenirea in ziua de azi: cat de repede se gasesc tapi ispasitori care sunt pedepsiti in public.” – The Guardian Fragment din roman: "Dupa o noapte plina de cosmaruri, in care am tot auzit tipetele acelui barbat din Camera Insemnarii, in care am visat limbi care sangerau si Defecti aflati in stare avansata de putrefactie care se intindeau dupa mine si ma apucau de dupa baricade in timp ce treceam prin curte, ma trezesc epuizata si speriata, nestiind unde ma aflu. Este ziua in care voi depune marturie. Ziua in care voi spune minciuna lui Bosco. Ziua Numirii. Ma trezesc la cinci dimineata, stau in pat pana la cinci si jumatate si apoi ma ridic, invartindu-ma prin celula ca un animal in cusca, un animal care asteapta ca tortura sa inceapa. Carrick se trezeste la sase si ramane in pat, cu spatele la perete, cu genunchi ridicati si cu coatele pe genunchi, s-a obisnuit deja cu intreaga rutina. Asta ma frustreaza mai mult. N-am niciun loc in care sa scap de el, cu exceptia micii toalete, dar nu pot sta acolo mai mult decat este necesar. Sunt sigura ca au facut-o asa de neincapatoare cu un motiv. La ora opt, Tina si Funar vin in celulele noastre si suntem indrumati catre dusuri. Ma astept sa fiu ignorata de Carrick la fel ca in ziua precedenta, dar se uita la mine si da din cap scurt, iar ochii sai sunt ceva mai blanzi. Poate c-am crescut in ochii lui, pentru ca n-am fost trimisa acasa ieri, iar eu inteleg asta. Am simtit ca suntem impreuna in asta de cand l-am vazut intrand in celula lui. Lui i-au trebuit optsprezece ore ca sa-si dea seama. Chiar si in momentele din timpul noptii in care m-am trezit infricosata si dezorientata, m-am uitat la Carrick si m-am simtit imediat mai bine. El a reusit sa ma calmeze asa cum nimic altceva din camera n-a facut-o. Nu stiu daca imi doresc sa am langa mine pe cineva cu un asemenea efect asupra mea. Stiu ca aceasta legatura mi se pare atat de puternica intr-un timp atat de scurt, dar ma simt ca intr-o oala sub presiune, iar el este singura persoana care m-ar putea intelege. Faptul ca avem aproape aceeasi varsta intareste legatura noastra. Zambesc in semn de buna dimineata si el isi intinde mana, facandu-mi semn sa merg inaintea lui. Funar fluiera incet si strengareste, iar Tina ii spune sa-si tina gura. Zambesc si arunc o privire rapida in urma mea ca sa vad reactia lui Carrick. El nu zambeste, doar ca ii stralucesc ochii. Probabil, sunt verzi. Ochii ni se intalnesc ca sa ne distram pe seama lui Funar, rusinat c-a fost redus la tacere, iar apoi ma intorc rapid si privesc in fata, urmand-o pe Tina. Stiu ca in spatele meu este Carrick si sper ca nu vom fi dusi sa asistam la o alta „lectie". Cred ca nu, tinand cont ca Tina este aici, si ma intreb daca ar trebui sa-i spun ce s-a intamplat ieri cand ea era sus sau sa inghit in sec asa cum face Carrick. Poate ca existe reguli ale curajului. Daca e asa, voi urma exemplul lui Carrick. "