Foxcraft. Vol.1: Vulpile malefice

Descriere

    Aventuri fantastice din misterioasa lume a vulpilor. Paseste cu grija in Tara FOXCRAFT, traversata de Raul Furios! Pregateste-te sa strabati tinuturi intunecate, paduri adanci, mlastini si tancuri de gheata in incercarea de a dezlega secretele FOXCRAFT-ului.     Isla si fratele ei, Pirie, sunt doua vulpi tinere care traiesc in vecinatatea pamanturilor locuite de oameni, luptandu-se, jucandu-se si dezmierdandu-se in voie. Pot fi auziti adeseori inganand cantecelul din copilarie care ii dadea fiori bunicii lor: „Vulpe nebuna, vulpe rea, inc-o vulpe moarta!”. Intr-adevar, viata unei vulpi este plina de pericole, dar Isla invata abilitati misterioase menite s-o ajute sa supravietuiasca. Pana cand s-a produs inevitabilul... Intr-o zi, cand s-a intors acasa, si-a gasit barlogul cuprins de flacari, iar familia – nicaieri. Pentru ca niste vulpi ciudate ii dadeau tarcoale, Isla a fost fortata sa fuga, ajungand astfel in lumea rece si cenusie a oamenilor. Acum, vulpita este nevoita sa supravietuiasca pe aceste meleaguri stranii, impregnate de mirosul mortii, unde un inamic nemilos este permanent pe urmele ei. Pentru a ramane in viata, Isla va trebui sa deprinda mestesugul vulpesc – o arta straveche prin care vulpile isi pot schimba infatisarea.     Fragment din volumul "Foxcraft. Vol.1 Vulpile malefice" de Inbali Iserles:     „M-am retras intr-o tufa de iedera care atarna de gard, nu departe de spartura care ducea spre desis. Vizuina era o groapa aflata la radacina unui copac, ascunsa in spatele palcului de copaci cu ajutorul unor crengi uscate. Era greu sa vezi ce se intampla acolo. Tot ce am putut deslusi erau siluetele unor vulpi necunoscute, poate cinci sau sase la numar, care se foiau, sapau si maraiau una la alta. Ce faceau acolo? Pamantul acela incins nu le ardea labele? M-am strecurat si mai bine in tufa de iedera, tinandu-mi respiratia in timp ce ele ieseau, una cate una, din vizuina.     Paseau prin iarba cu boturile lasate in pamant si cu urechile ciulite. Acolo le iesi in fata o vulpe voinica ce se indrepta spre intrare fluturandu-si coada. Din spatele tufei de iedera, ii vedeam urechile scurte si rotunde si silueta greoaie. Avea blana zbarlita la umeri, ca si cum se saturase de tot ce se intampla. Infipse una dintre labele din fata in pamant. Urechile i se miscau in toate directiile, iar celelalte vulpi o priveau.     Din gatlejul vulpii bubui un urlet. Isi arunca un ochi gri peste locsorul nostru. Acolo unde ar fi trebuit sa fie celalalt ochi, nu era nimic — doar o grota de putreziciune si de intuneric.     Nu-mi mai puteam controla tremurul picioarelor si nici uscaciunea din gat care-mi taiase respiratia.     — Moarte! marai ea, iar celelalte vulpi inlemnira. Stapanul a vorbit: toti tradatorii trebuie sa moara!     Vulpile se lasara pe labele din spate, gata de lupta. Dar cu cine se pregateau sa lupte?     Unde era curajoasa, indrazneata mea Ma? Unde erau falcile protectoare ale lui Ta? M-am gandit la fratele meu si la batrana si inteleapta mea Buna. Unde disparuse familia mea?     Buzele vulpii se schimonosira intr-un marait, dezvaluind un sir de dinti zimtati.     Am gafait si m-am facut mica sub peretele protector. Fusese un sunet abia perceptibil, precum aripile unei ganganii.     Dar vulpea ingheta.     Intoarse capul.     Unicul ei ochi, de culoare gri, arunca priviri amenintatoare care ma atinsera chiar si prin stratul protector de iedera.”