Zorii fundatiei
Descriere
In vreme ce Imperiul Galactic se straduieste sa tina laolalta milioane de planete, un savant concepe o idee care sa pastreze cunostintele omenirii in vremurile intunecate ce vor urma prabusirii inevitabile a Imperiului. Savantul acela este Hari Seldon. Ideea lui: PSIHOISTORIA. Este povestea confruntarii lui Hari Seldon cu ambitii imperiale si intrigi birocratice pentru a crea mostenirea necesara unei viitoare renasteri a civilizatiei galactice. Fragment din romanul "Zorii fundatiei" de Isaac Asimov: ”— De unde crezi ca i-a venit Wandei o asemenea idee? intreba Seldon. — Ei, Hari. A avut o soparla salvaniana, care a murit, nu tii minte? Si tatal unei prietene de-a ei a murit intr-un accident, iar la holoviziune vezi mereu cate ceva despre moarte. E imposibil sa protejezi un copil astfel incat sa-l impiedici sa afle ce e moartea. De fapt, nici n-as vrea sa-l protejez de asa ceva. Moartea e o parte integranta a vietii; trebuie sa afle asta. — Nu vorbeam despre moarte in general, Manella. Doar despre moartea mea. Cum i-o fi intrat in cap ideea asta? Manella ezita. Tinea intr-adevar foarte mult la Hari. „Cine ar putea sa nu tina la el", isi zise ea. „Deci cum sa-i spun asta?" Dar cum ar fi putut sa nu-i spuna? Asa ca-i spuse: — Hari, tu i-ai bagat-o in cap. — Eu? — Bineinteles, tu tot repeti de luni de zile c-o sa implinesti saizeci de ani si te tot plangi cu voce tare ca imbatranesti. Singurul motiv pentru care lumea pregateste petrecerea asta e ca sa te consoleze. — Nu e deloc distractiv cand implinesti saizeci de ani, spuse Seldon cu indignare. Asteapta! Asteapta! O sa afli pe pielea ta! — Da... daca sunt norocoasa. Unii n-ajung la varsta asta. Totusi, daca vorbesti numai de cei saizeci de ani pe care-i vei implini si de batranete, reusesti sa inspaimanti o fetita impresionabila. Seldon ofta, parand incurcat. — Imi pare rau, dar e greu. Uita-te la mainile mele. Se umplu de pete si in curand vor deveni noduroase. Nu mai pot fi torsador. Probabil ca si un copil ar putea sa ma tranteasca in genunchi. — Si cum te deosebeste asta de alti sexagenari? Macar mintea ti-e la fel de ascutita ca intotdeauna. Cat de des ai spus ca numai asta conteaza? — Stiu. Dar mi-e dor de trupul meu tanar. — Mai ales ca Dors nu pare sa imbatraneasca, spuse Manella cu o usoara malitiozitate. — Ei da, asa cred... raspunse el stanjenit. Isi feri privirea, dand clar de inteles ca dorea sa abandoneze subiectul. Manella isi studie socrul cu un aer grav. Necazul era ca el nu stia nimic despre copii – de fapt, nimic despre oameni, in general. Era greu de crezut ca, dupa ce-si petrecuse zece ani ca prim-ministru sub vechiul Imparat, aflase atat de putine lucruri despre semenii lui.”
